Journey, mega hit-ul de pe consolele PlayStation, are dată de lansare și pentru PC

Journey a fost cel de-al treilea și ultimul titlu rezultat din colaborarea dintre studioul independent Thatgamecompany și Sony, lansat inițial in 2012 pentru PlayStation 3. Abordarea originală, cu un accent deosebit pus pe latura emoțională, a fost deosebit de apreciată atât de presa de specialitate (Journey caștigând numeroase premii de joc al anului, și sfârșind cu o medie de 92 a notelor primite în review-uri, conform Metacritic), cât și de public (jocul celor de la Thatgamecompany devenind, la acea vreme, cel mai bine vândut titlu digital disponibil prin PlayStation Network).

Succesul de care s-a bucurat Journey i-a determinat pe cei de la Sony să-l relanseze în 2015 pentru PlayStation 4, dar și într-o ediție de colecție fizică, ce includea și primele două titluri incluse în parteneriatul cu Thatgamecompany: Flow și Flower. La fel ca în cazul celor de la Quantic Dream, care, după un contact de trei jocuri cu Sony, au primit permisia de a le publica și pe PC, Thatgamecompany se pare că a beneficiat de același tratament.

Astfel, în cadrul show-ului aferent decernării premiilor The Game Awards 2018, a fost dezvăluită o nouă colaborare: Thatgamecompany a apelat la publisher-ul Annapurna Interactive pentru a publica ediția pentru PC a jocului Journey, aceasta urmând să-și facă apariția prin intermediul noului serviciu Epic Games Store.

Astăzi, cele două companii vin cu un update referitor la apariția lui Journey pe PC, dezvăluind data de lansare a jocului. Astfel, titlul celor de la Thatgamecompany va fi disponibil și pentru PC începând chiar de săptămâna viitoare, de pe 6 iunie 2019, exclusiv prin intermediul Epic Games Store.

Journey pentru PC poate fi precomandat prin intermediul Epic Games Store, la un preț de 14,99€. Totuși, grație campaniei de reduceri aflată în plină desfășurare pe Epic Games Store, puteți plasa o precomadă pentru Journey chiar acum pentru doar 4,99€. Journey este deja disponibil pentru PlayStation 3 și PlayStation 4.

Publicat: 29 05. 2019, 12:37
Actualizat: 29 05. 2019, 12:38