Judgement – titlul exclusiv pentru PS4 a primit dată de lansare
SEGA a anunțat data de lansare pentru Judgement, versiunea dedicată teritoriilor vestice a titlului exclusiv pentru PlayStation 4 lansat în Japonia sub denumirea Judge Eyes: Shinigami no Yuigon. Astfel, Judgement va fi disponibil în America de Nord și Europa începând cu 21 iunie 2019, pentru variantele digitale, și 25 iunie 2019, pentru cele fizice, în exclusivitate pentru PS4.
Judgement este produs de echipa din spatele deosebit de popularei serii Yakuza, acțiunea având loc în același univers, în orașul Tokyo al zilelor noastre. Firul poveștii din Judgement îl urmărește pe Takayuki Yagami, un detectiv particular ce încearcă să deslușească misterul unei serii de crime.
Judgement este primul joc modern plasat în cadrul universului Yakuza care va beneficia de o localizare completă în engleză, titlurile recente ale seriei bazându-se doar pe subtitrări traduse. Astfel, pentru acest titlu, SEGA a optat pentru reînregistrarea tuturor dialogurilor în engleză, rolul personajului principal Takayuki Yagami urmând să fie interpretat de actorul Greg Chun. Jucătorii vor avea, de asemenea, posibilitatea de a comuta între dialogurile redate în limba engleza și cele originale, înregistrate in japoneză (cu subtitrări în engleză).
Judgement va fi lansat în Europa și America de Nord pe 21 iunie 2019 (digital) și 25 iunie (fizic), în exclusivitate pentru PlayStation 4.