Dezvoltarea unui joc video „cu bătăi”, care să îmbine cele mai populare francize anime este o provocare titanică. Cum reușești să combini luptătorii proveniți din lumi atât de diferite? Raportul de forțe este incomparabil, având baze și termeni de comparație diferiți. Sarcina nu este însă imposibilă, iar cel mai nou joc publicat de Bandai Namco Entertainment – Jump Force – este exemplul perfect în acest sens: cel puțin în teorie, se poate obține un echilibru între diferiții eroi. Atingerea acestei armonii nu garantează însă un rezultat final reușit.
Jump Force are de toate pentru toți fanii anime, deoarece reunește atât eroii din copilăria celor care s-au născut înainte de catastrofa de la Cernobîl, cât și preferații generației de tineri care nu-și poate închipui un telefon mobil fără acces la Internet. Nu lipsesc faimoasele personaje din Dragon Ball, One Piece, Naruto, Yu-Gi-Oh!, Bleach, My Hero Academia, Fist of the North Star, Hunter x Hunter, dar își fac apariția și eroi mai puțin populari pe plaiurile noastre, precum Yagami Light din Death Note. Având în vedere tradițiile Bandai Namco, este lesne de înțeles faptul că accentul este pus pe Son Goku, Luffy și Naruto.
Povestea este una simplistă: toate lumile anime deja amintite sunt la un pas de a se contopi cu lumea reală, din cauza mașinațiilor unui personaj diabolic, care infectează oameni obișnuiți și eroi manga deopotrivă, folosind așa numitele Umbras Cubes. Corupția astfel manifestată poate fi înlăturată din victimele cuburilor doar printr-o bătaie ruptă din cer, administrată de jucător. Dar cine ești tu de fapt? În loc să intri în pielea vreunui erou deja faimos, vei porni de la un statut mult mai modest, cel al unui muritor de rând, care supraviețuiește confruntării cu Frieza și decide să se alăture echipei compuse din băieții buni, Jump Force, condusă parcă de o clonă a lui Nick Fury. Trecând peste povestea de origine, din punct de vedere fizic, avatarul tău poate fi oricine, deoarece producătorii au încorporat un sistem de personalizare destul de detaliat, rezultatul procesului de individualizare a eroului tău fiind limitat doar de propria ta imaginație.
Un lucru este însă cert, aidoma lui God Eater 3 și a altor jocuri de la Bandai Namco, avatarul tău va fi lipsit de harul vorbirii, putându-se exprima doar prin mișcarea capului în semn de acord sau dezacord. După secvența introductivă a jocului, îți vei da seama că ai de-a face cu o poveste demnă de Zmeura de Aur. Fiind vorba de un joc video cu lupte, nici nu ne-am aștepta la un scenariu de Oscar, mult mai important fiind controlul și fluiditatea jocului. Din păcate producătorii au reușit să separe aceste caracteristici în cea mai nefericită maniera posibilă: pe PC obții cele 60 de cadre pe secundă necesare pentru a juca în condiții optime, dar controlul este implementat catastrofal pe tastatură, în timp ce, pe console, controlul este în regulă, dar jocul nu reușește să mențină nici măcar 30 fps. Combinația ideală este de a juca pe PC cu ajutorul unui controller.
Problemele continuă și când vine vorba de sistemul de luptă, care este mult prea stufos, de parcă producătorii au încercat să ruleze o shaorma cu prea multe ingrediente. Bazele sunt cele obișnuite: un atac rapid, un atac mai lent dar mai puternic, posibilitatea de a sări și de a-ți arunca oponentul de colo colo. La mișcările avansate intră posibilitatea de a te apăra și de a efectua „dash”-uri eroice, respectiv mișcări speciale. Cele din urmă se referă la atacurile unice însușite de la oponenții întâlniți. Dintre acestea poți echipa simultan maximum trei, plus o abilitate numită Awakening. Fiecare mișcare unică se încadrează într-una din cele trei categorii: lupte corp la corp, atacuri de la distanță și tehnici speciale. Împărțirea pe categorii este importantă, deoarece pe baza lor va decide jocul prioritatea dintre oponenți, în cazul în care ei execută în același timp un atac special. De exemplu, un atac special de la distanță va câștiga împotriva unei manevre speciale de tip corp la corp. Deja amintitul Awakening reprezintă cea mai puternică mișcare, care trece dincolo de orice abilitate normală, putând fi blocată doar de folosirea și de către oponent a propriei mișcări de tip Awakening. Urmărirea și blocarea atacurilor și a abilităților oponenților reprezintă o mare parte din gameplay, un blocaj executat corect putând fi transformat într-un contraatac deosebit de eficient. Acest lucru câteodată se execută prin acționarea unor butoane cu o precizie de câteva milisecunde. Obținerea unui rezultat constant pare să țină mai mult de noroc, dar se bazează de fapt pe abilitățile jucătorului și disponibilitatea sa de a însuși mecanismele avansate de luptă. Acestea pot fi deprinse în special în misiunile cu nivel de dificultate mai ridicat, în care AI-ul nu comite nici măcar o singură greșeală. În timp ce acest aspect poate fi pe placul fanilor înflăcărați ai acestui gen de joc, amatorii care caută doar distracție s-ar putea să găsească numai frustrare.
În mod normal fiecare confruntare se dă între două echipe de câte trei eroi, unul dintre ei fiind activ, ceilalți doi fiind în rezervă și putând fi folosiți pe post de suport. Schimbarea între ei nu afectează punctele de viață rămase, cum nu se schimbă nici nivelul de Ability sau Awakening. Bara care reprezintă nivelul de Ability se va umple odată cu atacurile simple duse la bun sfârșit și se va consuma în urma folosirii de Skills. Cu cât bara este mai plină, cu atât abilitățile folosite vor fi mai eficiente. Bara de Awakening se umple ca rezultat al loviturilor încasate, putând fi declanșată în două etape: la 50%, respectiv la 100%. Fiind bazat pe atât de multe francize diferite, jucătorii se pot aștepta la o sumedenie de mișcări interesante, care pot fi îmbunătățite prin creșterea diferitelor atribute ale avatarului. Sistemul este unul plin de provocări, dar pe lângă nivelul de dificultate crescut, la complexitatea lui contribuie și perioada considerabilă de timp necesară dibuirii diferitelor stiluri de luptă.
Cel mai iritant rămâne însă AI-ul, care nu iartă nici o greșeală nici măcar în cadrul misiunilor catalogate drept ușoare. Obținerea calificativelor de tip „S”, care denotă cele mai bune performanțe, reprezintă o adevărată bătaie de cap și la cel mai redus nivel de dificultate. Oponenții controlați de joc de multe ori nu reacționează la atacurile jucătorului, ci la butoanele apăsate de acesta, putând să se apere sau să eschiveze cu o viteză ireală. Există însă și cazuri în care ai putea spune că „nu e nimeni acasă”, experiența fiind diametral opusă, iar oponenții comportându-se ca un sac de box inert. Cel mai des, meciurile decurg în cel mai frustrant mod posibil: în prima rundă oponenții sunt manechine puse acolo să le dea jucătorilor false speranțe de izbândă, în timp ce în runda a doua se transformă în odrasla nelegitimă a lui Bruce Lee și a lui Chuck Norris, care mătură cu tine pe jos. Astfel, colectarea de XP și de bănuți de aur prin câștigarea meciurilor devine deosebit de dificilă. Aceste resurse pot fi investite în costume noi, upgrade-uri pentru diferitele Skill-uri și obiecte de unică folosință.
Cei care rămân cu un gust amar după partea de campanie se pot drege în modurile PvP. Aici lucrurile sunt mult mai plăcute, deoarece sistemul de matchmaking are grijă să ne găsească oponenți cât mai apropiați de nivelul nostru. Neplăcerile nu dispar însă nici în meciurile dintre oponenții umani, experiența fiind stricată de lag-ul cauzat de servere. Astfel, pe lângă adversarii care execută atacuri ce-ți umplu ecranul de efecte speciale, va trebui să te lupți și cu sacadările cauzate de lag. Nu prea ne consolează faptul că teoretic ambii jucători sunt la fel de afectați de acest neajuns tehnic.
Din punct de vedere grafic, jocul nu arată rău, dar are minusuri destul de mari, în special când vine vorba de animații. Acest aspect devine evident în privința costumelor de care am vorbit deja sau sau a alergatului personajelor pe ecran: în ambele cazuri ai impresia că te uiți la manechine cărora nu li se potrivesc în totalitate hainele îmbrăcate sau care nu înțeleg ce presupune alergatul. Arenele arată foarte bine, dar dacă prinzi o mică pauză în mijlocul bătăliei îți vei da seama că personajele seamănă cu niște marionete controlate prin sfori. E păcat, pentru că jocul aduce noi idei și pe partea grafică, precum deteriorarea vizuală a echipamentului în funcție de bătaia încasată. Muzica, din păcate, este lipsită de orice personalitate, fiind la fel de generică precum melodiile irecognoscibile din lifturi. Vocile sunt exact cele la care se așteaptă orice fan al francizelor anime, dar efectul general este stricat de dialogurile puerile. Dacă adăugăm și diferitele bug-uri care duc la deformări vizuale ale membrelor eroilor și la glitch-urile care te scot din joc, din punct de vedere tehnic, Jump Force pare că ar mai fi avut nevoie de niște timp și atenție din partea producătorilor înainte să fie lansat.
În general, acesta este sentimentul lăsat de joc: mai trebuia lucrat puțin la el. Norocul producătorilor este că bug-urile pot fi eliminate și AI-ul poate fi echilibrat. Problema nu este că Jump Force ar fi un joc prost, ci faptul că a apărut într-un stadiu care, în loc de distracție, cauzează iritație. Nu putem judeca însă jocul în funcție de cum s-ar putea prezenta după niște eventuale patch-uri serioase, ci după felul în care a fost lansat. Și aici situația este destul de tristă, având în vedere mai ales potențialul imens pe care îl avea Jump Force.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER