Jurassic Park: The Game Review: Totul până la T-Rex
Eram indeajuns de mică în 1993, la lansarea fimului lui Spielberg, pentru a fi chiar impresionată de ideea că sângele dintr-un țânțar preistoric păstrat în chihlimbar și ceva ADN de broască pot readuce la viață dinozaurii. Toate numele cu terminație în „zaur” revin în jocul celor de la Telltale – Jurassic Park: The Game – în ceea ce se vrea o imitație a gameplay-ului din Heavy Rain, dar pe PC nu e decât o apăsare de butoane la grămadă, de preferință la momentul ideal.
În termeni narativi, lucrurile merg bine pentru că se pornește de la spray-ul fals de cremă de ras care conține embrioni de dinozauri și se construiește pe lângă film, lucrurile fiind destul de balansate între secvențele de acțiune și cele de măcar dorită dramă umană. Din păcate, tot restul se bazează pe Quick Time Events, adică secvențe în care trebuie să apeși tasta corectă la momentul potrivit, altfel mori. Sau pierzi medalia de aur și doar te împiedici de o rădăcină de copac. Nicio problemă, mori la următoarea secvență, fără vreun motiv aparent, mai ales dacă tu crezi că ai apăsat corect, în timp ce jocul te contrazice câteva secunde mai târziu.
Dintre cele patru episoade (care nu depășesc 5 ore de gameplay decât dacă te împinge încăpățânarea să ai aur la toate secvențele de butonare), primul este și cel mai interesant pentru că se ține aproape de film și introduce personajele: Nima, hoața cu o răzbunare personală contra companiei care a pus dinozaurii pe insula Nublar; Gerry Harding și a sa fiică adolescentă și inevitabil rebelă, doctorul în genetică și activistă pentru drepturile animalelor Laura Sorkin și mercenarii trimiși să-i salveze pe cei menționați. Cum totul se desfășoară pe o insulă, nu sunt prea multe locuri unde personajele se pot ascunde de reptilele carnivore și foarte des te vei trezi cu o secvență în care ai pe urme un velociraptor sau un Tyranosaurus Rex (alintat T-Rex), mereu lihniți de foame.
Din păcate, pe cât de enervante sunt Quick Time Event-urile, pe atât de puține și de slabe sunt puzzle-urile. Sincer, mă așteptam mai mult de la Telltale, un studio cu o reputație solidă în genul adventure; aici însă a fost sacrificată calitatea în favoarea platformelor, cel mai potrivit sistem fiind iOS-ul de pe iPad, unde jucătorii n-au de ce să se plângă că le scade IQ-ul. Pe PC însă, totul e mură în gură: te uiți în jur, vezi semne de întrebare care se transformă în lupe si dai click pe ele; de obicei obții doar informații adiacente, nu există un inventar, nu aduni obiecte și nici nu ai momente în care să folosești neuronul pentru a scăpa dintr-o capcană. Ai nevoie doar de reflexe perfecte și butoane rezistente pe tastatură sau gamepad.
Dialogurile sunt și ele aiurite pentru că pot fi ascultate în orice ordine, ceea ce strică coerența poveștii. Personajele nu au adâncime, nici nu poți să-ți pară rău dacă mor sau suferă; oricum poți relua la nesfârșit o scenă fatală pentru că după câteva încercări, combinația de butoane ce trebuie apăsate se simplifică. E adevărat că secvențele de apăsat butoane sunt intense și nu te simți deloc bine decapitat de un dinozaur, fie și doar la nivel virtual; tocmai această înțepătură de frustrare te face să continui, că doar nu e șopârla aia mai tare ca tine.
Partea vizuală nu cere prea multe din partea PC-ului, iar dacă oamenii nu sunt foarte bine realizați, dinozaurii au însă dimensiunea și ferocitatea animației comparabile cu efectele din film. Sunetele contribuie și ele foarte mult, urletul T-Rex-ului trimițându-mi fără drept de apel mâța sub pat. Muzica este preluată parțial din film, astfel că la acest capitol nu sunt multe de reproșat. Din păcate, tot restul jocului nu reușește să ofere imersiunea și participarea necesare pentru un subiect atât de activ ca readucerea la viață a preistoricilor dinozauri și mai ales scăparea lor de sub control. E mai mult un film în care treaba ta e doar să apeși un buton la momentul potrivit.