Cel mai nou livestream al celor de la NetherRealm Studios a confirmat un nou personaj complet nou pentru Mortal Kombat 11: Kollector, colectorul de taxe al lui Shao Kahn, vânat acum de noul regim din Outworld al lui Kotal Kahn. Înregistrarea de mai jos a transmisiei celor de la NetherRealm Studios conține mai multe secvențe de gameplay atât cu Kollector, cât și cu Noob Saibot și Erron Black, prezentând mișcările lor speciale, precum și câteva dintre fatalitățile acestora.
Mortal Kombat 11 va avea o poveste bazată pe manipularea timpului, în centrul căreia se va afla Kronika, primul boss feminin din istoria seriei Mortal Kombat, o zeitate capabilă să controleze scurgerea timpului.. Producătorii se laudă cu un nou motor grafic, iar modul Story, atât de apreciat în titlurile precedente ale seriei, va reveni și în MK11, în timp ce jucătorii își vor putea crea propriile variații de personaje, personalizandu-și astfel luptătorii preferați din serie. Evident, la acest capitol, vom avea parte și de personaje clasice din serie, precum Scorpion, Raiden, Liu Kang, Kung Lao, Sonya Blade, Johnny Cage, Jax, Sub-Zero, Baraka, Skarlet, Kano, Jade sau Kabal dar și de luptători noi precum Geras, aliat al lui Kronika, capabil, la rândul său, să manipuleze nisipurile timpului.
He’s ready to tear you apart, piece by bloody piece! Welcome the Kollector to kombat in #MK11. pic.twitter.com/smLiLlfbii — Mortal Kombat 11 (@MortalKombat) April 5, 2019
He’s ready to tear you apart, piece by bloody piece! Welcome the Kollector to kombat in #MK11. pic.twitter.com/smLiLlfbii
— Mortal Kombat 11 (@MortalKombat) April 5, 2019
Mortal Kombat 11 va fi lansat pe 23 aprilie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER