L.A. Noire: The Complete Edition Review: Cazul Daliei Negre

Sunt o admiratoare înrăită a filmelor și romanelor polițiste. De la clasici precum Agatha Christie și Sir Arthur Conan Doyle până la serialele CSI și documentarele de pe Investigation Discovery, îmi place să văd că există justiție adevărată și în ficțiune, dar și în realitate. Ce lipsea era un joc, dar unul adevărat, nu titlurile casual care au invadat piața sub numele de „hidden object games” cu o poveste cu pretenții polițiste. L.A. Noire exact asta oferă, povestea unui om al legii și a carierei sale, totul plasat într-o superbă atmosferă din Los Angeles-ul anilor ’40.

Cole Phelphs este numele protagonistului, la început un simplu polițist care reușește însă datorită abilităților sale investigative să devină detectiv, trecând pe rând prin cele mai importante departamente ale LAPD: Traffic, Homicide, Vice și Arson. Cazurile rezolvate sunt din ce în ce mai complexe, culminând cu una dintre crimele celebre ale epocii, The Black Dalia, asasinatul Elizabethei Short. Evident, nu avem de-a face doar cu viața profesională a lui Phelphs, ci și cu digresiunile sale personale, pentru că viața nu e deloc roz în epoca postbelică, mai ales după ce ai și participat la război.

În total, versiunea de PC strânge 26 de cazuri, detectivul primind în fiecare departament un nou partener care îl va ajuta în cadrul investigațiilor. Cum este destul de greu de dat detalii despre ele fără a dezvălui criminalii, pot spune doar că fiecare are acel „ceva” care să te facă să zici „hai, încă un caz și mă duc la culcare…”, iar peste câteva ore te trezești că somnul a trecut pe planul 10… Unele cazuri sunt pur și simplu numai bune de bancuri și nu au răufăcători în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă faptele săvârșite sunt împotriva contra legii. Altele sunt cât se poate de cinice și cei care comit actele criminale trezesc un real dispreț; ideile trec prin cele mai comune motive pentru crimă: lăcomie, gelozie, ură, de aici rezultând însă o serie de investigații meritorii.

Jocul strălucește când vine vorba de metodele alese pentru a duce la bun sfârșit anchetele, combinând interogatorii și cercetarea locului crimei cu secvențe de acțiune (doar e vorba de Rockstar) ce implică urmăriri cu mașini, fugăritul suspectului pe acoperișuri sau conflicte armate directe cu vinovatul sau crima organizată. Odată ajuns la locul investigației, Phelps cercetează împrejurimile, eventualul cadavru și discută cu martorii, suspecții, cu medicul legist și eventualii martori oculari, scopul fiind identificarea de noi indicii care să ducă la prinderea vinovatului. Aici intră în acțiune sistemul bazat pe expresiile faciale ale personajelor; în combinație cu faptele adunate și opțiunile oferite de joc (Thruth, Lie, Doubt), poți nimeri sau nu întrebările corecte pentru a mai înainta puțin pe drumul corect.

Dacă ai ales corect, jocul te anunță cu un sunet specific, la fel și dacă ai dat-o în bară. Expresiile faciale sunt extrem de bine realizate și nu durează foarte mult să-ti dai seama când un interlocutor minte, spune adevărul sau doar jumătate din el, ținând încă ascunse anumite detalii. Oricum, nu poți arunca acuze aiurea, dacă alegi opțiunea Lie trebuie să și aduci dovada minciunii; dacă nu o ai, acuzatul va refuza să mai vorbească cu tine, pe bună dreptate scandalizat de implicațiile afirmației tale. Pe măsură însă ce cazurile se complică, suspecții nu mai sunt mincinoși atât de slabi și trebuie să fii foarte atent la comportamentul lor, la mișcarea ochilor și a capului, la ticuri nervoase, chiar ajungi să te simți ca un polițist adevărat.

În orice moment, Phelps își poate consulta carnețelul care adună toate datele despre cazuri și poate discuta cu partenerul dacă nu mai știe ce să facă. De asemenea, adunarea de întrebări corecte aduce experiență și creșterea în nivel, acestea din urmă deblocând mașini, costume de detectiv și oferind în plus puncte de intuiție. Punctele se pot folosi pentru a elimina o optiune greșită în interogatorii, pe toate sau un fel de „sună un prieten” prin posibilitatea de a acesa comunitatea care poate are răspunsul pe care tu nu-l știi.

Pentru că jocul a fost dezvoltat sub aripa Rockstar, poți conduce liniștit prin tot orașul și răspunde la misiuni secundare anunțate prin radioul poliției; nu poți face însă dezastru prin oraș, nici călca nevinovați, de multe ori nici nu ai voie să împuști suspectul pe care îl urmărești. Chiar și așa însă, condusul e o adevărată plăcere pentru că Los Angeles-ul este realizat cu acuratețe, cele mai importante clădiri fiind la locul lor (și chiar vorbesc în cunoștință de cauză, am vizitat orașul real).

Vocile și dialogurile sunt excelente, iar personajul lui Phelps este foarte bine construit, secvențele cinematice dezvăluind un om pasionat de dreptate, un incoruptibil printre colegi mai sensibili la puterea banului, un om cinstit care nu sfârșește bine tocmai pentru că nu este dispus să facă rabat de la standardele sale morale. Atmosfera poate fi adâncită și mai mult dacă alegi să joci alb-negru, activând opțiunea aferentă din meniuri, iar investigațiile sunt și ele ceva mai dificile fără culoare.

Pe cât de bune sunt ideile și implementarea lor, pe atât de slabă este însă portarea pe PC. Am avut numeroase momente când totul era în reluare cu doar 5 cadre pe secundă, iar cele mai mari ășteptări ale mele n-au văzut mai mult de 30 de frame-uri. Draw distance-ul este mic, clădirile și mașinile apar cam din neant, nivelul de detaliu este mic și texturile slabe, în afară de personaje și mișcările lor faciale. Controlul este ciudat și parcă împiedicat mai ales în secvențele de acțiune, iar condusul pe tastatură e o adevărată pacoste. Eroul tinde să se blocheze în pereți sau scări și de multe ori am preferat să sar peste condus (pui partenerul să șofeze) din cauza performanțelor instabile.

Chiar dacă problemele tehnice pot fugări și cel mai răbdător detectiv virtual, vă recomand să rezistați. L.A. Noire demonstrează că se poate combina condusul și actiunea tipice Rockstar cu o poveste „neagră” cu puternice inspirații cinematografice (printre care L.A. Confidential), ce are ca protagonist nu un gangster înrăit, ci un om al legii în adevăratul sens al cuvântului.