Cu ocazia Gamescom 2016, 2K Games și studioul Hangar 13 au lansat un nou trailer pentru Mafia III, realizat exclusiv cu ajutorul secvențelor de gameplay. Îl puteți urmări în continuare.
Acțiunea din Mafia III va avea loc în 1968, personajul principal fiind Lincoln Clay, un orfan de culoare, proaspăt reîntors din războiul din Vietnam. Clay își găsește o a doua casă în rândurile mafiei afro-americane din New Bordeaux. Totuși, noii săi aliați sunt atacați și uciși de mafia italiană, determinându-l pe Clay să pornească în propria sa misiune de răzbunare.
Pe lângă ambianța sfârșitului anilor ”60, cu muzica și mașinile caracteristice acelei perioade, Mafia III va propune și alte teme mature, cum ar fi violența excesivă sau discriminarea rasială. Un personaj de culoare, precum Clay, va întâmpina numeroase probleme în a se integra în comunitatea orașului New Bordeaux. Chiar și așa, Clay își va găsi aliați în lupta sa, recrutând o serie de prieteni, printre care și Vito Scaletta, protagonistul din Mafia II, Cassandra The Voodoo Queen și Thomas Burke.
Mafia III este așteptat pe 7 octombrie 2016, pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER