Mass Effect 3 primește DLC-uri gratuite și demo pe Gaikai
A înnebunit lupul! Electronic Arts și BioWare au de gând să lanseze două pachete de conținut suplimentar pentru Mass Effect 3, ambele urmând a fi oferite gratuit! Deși lansarea de add-on-uri downloadabile nu mai este o noutate, publicarea gratuită a acestora surprinde, mai ales când vorbim de o companie precum Electronic Arts.
Primul dintre aceste pachete dedicate lui Mass Effect 3 se numește Resurgence Pack și este dedicat componentei multiplayer din jocul celor de la BioWare. Acest add-on va adăuga încă două hărți – Firebase Hydra și Firebase Condor, noi arme și echipamente și încă un personaj pentru fiecare clasă. Mass Effect 3 Resurgence Pack este așteptat pe Xbox Live (Xbox 360), PlayStation Network (PS3) și Origin (PC) începând cu 10 aprilie 2012.
Cel de-al doilea DLC va adresa una dintre cele mai mari doleanțe ale comunității: sfârșitul poveștii din Mass Effect 3, considerat dezamăgitor de majoritatea celor care au dus jocul până la final. Astfel, Mass Effect 3: Extended Cut va clarifica modul în care se sfârșește aventura comandatului Shepard, oferind detalii și explicații suplimentare despre finalul trilogiei Mass Effect. DLC-ul Extended Cut va fi lansat în vara acestui an.
Nu în ultimul rând, chiar și cei care nu dețin computere performante (sau folosesc sistemul de operare MacOS X) se pot bucura acum de experiența oferită de Mass Effect 3, prin intermediul serviciului de game streaming Gaikai. Astfel, accesând www.gaikai.com/games/mass-effect-3-gaikai puteți încerca demo-ul Mass Effect 3 direct din browser, fără a fi nevoiți să creați vreun cont sau să descărcați vreun program suplimentar.