Printr-o mișcare neașteptată, retailerii americani GameStop și Amazon au modificat data de lansare a mult așteptatului Max Payne 3 de pe propriile site-uri. Astfel, conform paginilor dedicate acestui joc de pe site-urilor celor două magazine, Max Payne 3 ar fi programat pentru apariție pe 1 decembrie 2011.
De obicei, magazinele online recurg la date de genul acesta (plasate în ultima luna a anului) atunci când nu există o perioadă de lansare bătută în cuie, webmasterii alegând să folosească termeni limită probabili, bazați pe propriile estimări. Totuși, se pare că nu este cazul acestei modificări, reprezentanții Amazon declarând că noua dată de lansare a fost comunicată chiar de către publisherul jocului – Rockstar Games.
Max Payne 3 se află în dezvoltare încă din 2009 în studioul din Vancouver al celor de la Rockstar, atât pentru PC, cât și pentru console. Totuși, îmi vine greu să cred că Max Payne 3 se va lansa în această iarnă, având în vedere că nici până în acest moment nu a fost făcut public vreun trailer al jocului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER