MechWarrior 5: Mercenaries, anunțat oficial
În cadrul primei ediții a convenției Mech_Con 2016, Piranha Games a dezvăluit MechWarrior 5: Mercenaries, primul joc single player al seriei din ultimii 15 ani. A avut loc și o prezentare de gameplay, cu secvențe extrase dintr-o versiune pre-alpha a jocului, pe care o puteți urmări în clipul de mai jos.
MechWarrior 5: Mercenaries este construit în jurul unei campanii ce va avea la bază alegerile jucătorului. Povestea va începe în anul 3015, protagonistul urmând să fie un mercenar începător, aruncat în focurile luptei din Third Succession War, confict ce riscă să distrugă Inner Sphere, regiunea colonizată din jurul planetei Pământ. Priceperea pe câmpul de luptă nu va fi suficientă pentru a supraviețui, jocul urmând să ofere o componentă complexă de gestionare a finanțelor și întreținere a roboților de luptă BattleMechs.
Jocul este dezvoltat cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 4 de o echipă separată din cadrul Piranha Games, diferită de cea care se ocupă de MechWarrior Online, titlul multiplayer free-to-play deja existent, bazat pe CryEngine. Procesul de producție a lui MechWarrior 5 nu va afecta MechWarrior Online, care va continua să primească update-uri din partea Piranha Games.
Conform producătorilor, MechWarrior 5: Mercenaries este programat pentru 2018, jocul urmând să-și facă apariția pe PC.