Metal Gear Solid 5 la Gamescom 2015: gameplay și cerințe de sistem

În ciuda scandalului legat de iminenta despărțire de legendarul Hideo Kojima și echipa acestuia de la Kojima Productions, cei de la Konami au fost prezenți la Gamescom 2015, prezentând Metal Gear Solid V: The Phantom Pain. Am avut parte atât de un trailer nou, precum și de o demonstrație extinsă de gameplay, pe care le puteți urmări în continuare.

De asemenea, au fost oferite și o sumedenie de detalii tehnice referitoare la Metal Gear Solid V: The Phantom Pain. Astfel, jocul va rula pe vechile console PlayStation 3 și Xbox 360 la o rezoluție de doar 720p (upscalată intern), cu un framerate de numai 30 de cadre pe secundă. Versiunea pentru Xbox One a jocului va primi un upgrade comparativ cu Metal Gear Solid V: Ground Zeroes, urmând să folosească o rezoluție de 900p (1600×900, va fi upscalată intern la 1080p), cu un framerate de 60 de cadre pe secundă. Varianta pentru PlayStation 4 va rula în rezoluția 1080p (1920×1080), cu același framerate de 60 de cadre pe secundă.

Nu în ultimul rând, Konami pare sa acorde o atenție sporită versiunii pentru PC a lui Metal Gear Solid 5: The Phantom Pain. Aceasta versiune a jocului va suporta rezoluții de până la 4K (3840×2160), la un framerate maxim de 60 de cadre pe secundă. De asemenea, data de apariție a versiunii pentru PC a fost devansată, aceasta urmând să se lanseze simultan cu edițiile de console pe 1 septembrie 2015. Precomenzile realizate prin intermediul Steam oferă un exemplar gratuit al prologului Metal Gear Solid V: Ground Zeroes. Mai jos găsiți și cerințele de sistem pentru versiunea de PC a lui MGS5: The Phantom Pain.

Metal Gear Solid 5 The Phantom Pain

Din păcate, avem parte și de vești mai puțin plăcute: Metal Gear Online, componenta multiplayer din Metal Gear Solid V: The Phantom Pain nu va mai fi livrată în pachetul inițial, urmând să sufere o amânare semnificativă. Astfel, Metal Gear Online va deveni accesibil pe 6 octombrie 2015 pentru deținătorii versiunilor de console ale jocului, în timp ce varianta pentru PC va vedea lumina zilei abia la începutul anului viitor, în ianuarie 2016.

Metal Gear Solid V: The Phantom Pain va fi lansat pe 1 septembrie 2015, pentru PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One, Xbox 360 și PC (Steam).

Cerințe minime:
• OS: Windows 7, Windows 8 (64-bit)
• Procesor: Intel Core i5-4460 (3.40 GHz) sau mai bun; Quad-core sau mai bun
• Memorie RAM: 4 GB
• Placă video: NVIDIA GeForce GTX 650 (2GB) sau mai bună (compatibilă cu DirectX 11)
• DirectX: versiunea 11
• Hard Disk: 28 GB
• Placă de sunet: compatibilă cu DirectX 9.0c

Sistem recomandat:
• OS: Windows 7, Windows 8 (64-bit)
• Procesor: Intel Core i7-4790 (3.60GHz) sau mai bun
• Memorie RAM: 8 GB
• Placă video: NVIDIA GeForce GTX 760
• DirectX: versiunea 11
• Hard Disk: 28 GB
• Placă de sunet: compatibilă cu DirectX 9.0c (Sunet Surround 5.1)

PlayStation 4 PlayStation 3

MGS5 The Phantom PainMGS5 The Phantom Pain

MGS5 The Phantom PainMGS5 The Phantom Pain

Xbox One Xbox 360

MGS5 The Phantom PainMGS5 The Phantom Pain

MGS5 The Phantom PainMGS5 The Phantom Pain

PC PlayStation 4

MGS5 The Phantom PainMGS5 The Phantom Pain

MGS5 The Phantom PainMGS5 The Phantom Pain

Publicat: 12 08. 2015, 14:03
Actualizat: 12 08. 2015, 14:04