Metal Gear Survive a primit un nou trailer dedicat campaniei single player

Konami a lansat un nou trailer pentru Metal Gear Survive, oferind prin intermediul acestuia o nouă privire asupra campaniei single player din joc, ce va implica atât dezvoltarea propriei baze, explorarea porțiunilor de hartă infestate de zombies, un nou sistem de crafting, precum și salvarea de supraviețuitori ce se pot alătura personalului din bază.

Acțiunea din Metal Gear Survive se va desfășura după evenimentele ce au dus la finalul lui Metal Gear Solid V: Ground Zeroes, Snake și aliații săi apropiați reușind să scape dintr-un Motherbase aflat în flăcări. Totuși, în loc să-și găsească sfârșitul în baza distrusă de foc, ceilalți soldați sunt teleportați într-o dimensiune paralelă, unde, pentru a găsi calea de întoarcere, trebuie să înfrunte armate întregi de zombies.

Metal Gear Survive va pune accentul pe supraviețuirea cu orice preț în fața acestor creaturi, jucătorii fiind încurajați să coopereze și să-și folosească armele și abilitățile pentru a răzbi în această dimensiune paralelă. Producătorii insistă de asemenea că, pe lângă acțiune, Metal Gear Survive va oferi o componentă importantă de stealth, caracteristică seriei.

Metal Gear Survive va fi lansat în Europa pe 22 februarie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (Steam). Jucătorii vor putea încerca componenta multiplayer cooperativă din Metal Gear Survive în cadrul sesiunii Open Beta a jocului, ce se va desfășura în intervalul 18 – 21 ianuarie 2018, pe consolele PlayStation 4 și Xbox One.

Metal Gear Survive

Publicat: 09 01. 2018, 13:40
Actualizat: 09 01. 2018, 13:41