Metro: Last Light – interviu și noi secvențe de gameplay
Colegii de la VG247 au realizat un interviu cu Huw Beynon, creative strategist în echipa de producție care s-a ocupat cu realizarea lui Metro: Last Light. Puteți urmări interviul, acompaniat de noi secvențe de gameplay din joc, în clipurile video de mai jos.
Acțiunea din Last Light va continua povestea lui Metro 2033, formula de joc fiind păstrată: elementele de first person shooter vor fi din nou îmbinate cu cele de survival horror clasic. Povestea din Metro: Last Light a fost concepută în colaborare cu Dmitry Glukhovsky, autorul romanului Metrou 2033, carte ce a stat la baza primului joc din serie.
Metro: Last Light va fi lansat pe 14 mai 2013 în Statele Unite ale Americii și pe 17 mai 2013 în Europa și restul teritoriilor, pentru PC, Xbox 360 și PlayStation 3.