Mortal Kombat 11 – un personaj complet nou se alătură distribuției jocului
Coperta celui mai nou număr al revistei Game Informer este dedicată noului Mortal Kombat 11, joc așteptat în ultima parte a acestei luni. Cu această ocazie, pe întreaga durată a lunii aprilie, cei de la Game Informer vor publica o sumedenie de materiale dedicate celei mai recente creații a echipei de la NetherRealm Studios, precum interviul cu Ed Boon pe care îl puteți urmări mai jos.
Pentru început însă, a fost dezvăluit un nou personaj ce va face parte din distribuția lui Mortal Kombat 11: Cetrion, un așa-zis Elder God în universul Mortal Kombat. Iar dacă Raiden controlează puterile tunetelor și ale fulgerelor, iar Fujin este zeul vântului, Cetrion ocrotește viața și natură, fiind capabilă să folosească abilitățile elementelor (precum apa, pământul etc.) pentru a-și doborî inamicii. Cetrion este fiica Kronikăi (noul boss din MK11) și sora lui Shinnok, un alt Elder God al universului Mortal Kombat.
Mortal Kombat 11 va avea o poveste bazată pe manipularea timpului, în centrul căreia se va afla Kronika, primul boss feminin din istoria seriei Mortal Kombat, o zeitate capabilă să controleze scurgerea timpului.. Producătorii se laudă cu un nou motor grafic, iar modul Story, atât de apreciat în titlurile precedente ale seriei, va reveni și în MK11, în timp ce jucătorii își vor putea crea propriile variații de personaje, personalizandu-și astfel luptătorii preferați din serie. Evident, la acest capitol, vom avea parte și de personaje clasice din serie, precum Scorpion, Raiden, Liu Kang, Kung Lao, Sonya Blade, Johnny Cage, Jax, Sub-Zero, Baraka, Skarlet, Kano, Jade sau Kabal dar și de luptători noi precum Geras, aliat al lui Kronika, capabil, la rândul său, să manipuleze nisipurile timpului.
Mortal Kombat 11 va fi lansat pe 23 aprilie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și PC.