După ce a fost lansat în această primăvară pentru console, Mortal Kombat XL, versiunea revizuită și adăugită a jocului Mortal Kombat X, ajunge în sfârșit și pe PC. Nu știm exact când va fi disponibilă versiunea finală a jocului, însă doritorii se pot „fataliza” între ei complet gratuit în acest weekend, prin intermediul beta test-ului public pentru Mortal Kombat XL PC.
Pentru a descărca acest beta, accesați pagina de Steam a jocului Mortal Kombat X, căutați prima căsuță albastră marcată „Notice!” și faceți click pe link-ul „Click here to play now!” aflat în interiorul acesteia. Atenție, veți avea nevoie de aproximativ 31GB disponibili pe hard disk pentru a acomoda această ediție beta a jocului Mortal Kombat XL pentru PC. Sesiunea de beta test se va termina luni, 29 septembrie 2016.
Mortal Kombat XL reunește, într-un singur pachet, întregul conținut din Mortal Kombat X și DLC-urile acestuia – Kombat Pack 1 și 2, precum și toate update-urile lansate până acum pentru jocul celor de la NetherRealm Studios. Kombat Pack 2 nu era disponibil pentru PC până acum.
Pe lângă jocul inițial, Mortal Kombat XL aduce în plus opt luptători noi (Jason Voorhees, Leatherface, Alien, Predator, Tanya, Tremor, Bo Rai Cho și Triborg), pe Goro (disponibil doar în primul lot al jocului inițial), toate skin-urile lansate până în acest moment (incluzând aspectele originale pentru Scorpion și Sub-Zero), un nou decor pentru lupte (The Pit), precum și o infrastructură revizuită pentru modul multiplayer online al jocului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER