Bandai Namco Entertainment a lansat noi clipuri de gameplay pentru Road to Boruto, pachetul de conținut suplimentar pentru Naruto Shippuden: Ultimate Ninja Storm 4. Este vorba de secvențe cu două dintre personajele noi ce-și fac apariția în acest expansion: Sasuke Uchiha și Naruto Uzumaki (ambii în versiuni Road to Boruto). Aceștia se alătura unei distribuții extinse de personaje, din care fac parte și Boruto Uzumaki, Sarada Uchiha sau Mitsuki, fiecare urmând să beneficieze de propriul set de mișcări speciale.
În Naruto Shippuden: Ultimate Ninja Storm 4 Road to Boruto, studioul CyberConnect2 combină luptele cu ritm alert și grafica de inspirație manga a jocului de bază, incluzând noile elemente necesare pentru a reda întâmplările din Boruto: Naruto the Movie. Pe lângă noul Story Mode, Road to Boruto include și noi personaje ce pot fi încercate atât online, cât și offline în cadrul Free Battle Mode. Road to Boruto îi are în prim plan pe Hokage și Sasuke the Wandering Shinobi, disponibili până acum doar sub forma de costume.
De asemenea, Spectator Mode va fi implementat într-un update major pentru Naruto Shippuden: Ultimate Ninja Storm 4, acesta urmând să fie lansat odată cu expansion-ul Road to Boruto. Atât Spectator Mode, cât și modul de joc îmbunătățit Endless Mode, vor fi disponibile atât în Road to Boruto, cât și în jocul de bază.
Naruto Shippuden: Ultimate Ninja Storm 4 Road to Boruto este disponibil începând de azi, 3 februarie 2017, pentru PlayStation 4, Xbox One și PC, prin Steam. De asemenea, ediția completă care conține jocul de bază Naruto Shippuden: Ultimate Ninja Storm 4 și add-on-ul Road to Boruto, este disponibil acum în România la un preț de 199,90 lei pentru PlayStation 4 și Xbox One.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER