Cei de la Electronic Arts par foarte hotărâți să nu mai aștepte EA Play 2017 pentru a-și dezvălui cele mai importante jocuri pe care urmează să le lanseze în cursul acestui an: alături de FIFA 18, a fost prezentat și noul Need for Speed Payback, titlul din 2017 al foarte iubitei serii de jocuri de curse cu mașini.
Echipa producătoare de la Ghost Games descrie Need for Speed Payback drept o combinație de joc de acțiune și întreceri cu mașini, întregul concept fiind puternic influențat de filme precum cele ale seriei Fast & Furious. Vom avea parte atât de cursele obișnuite, de misiuni ce implică jafuri sau urmăriri cu Poliția, toate desfășurate în mediul de joc deschis din Fortune Valley, cât și de o poveste pe măsură. Pentru prima oară în cadrul seriei NFS, jucătorii vor putea controla trei personaje principale: Tyler (supranumit the Racer), Mac (the Showman) și Jess (the Wheelman), în încercarea acestora de a se răzbuna pe The House, o grupare criminală ce controlează cazinourile, criminalii, dar și Poliția din regiune.
Ghost Games promite cele mai avansate posibilități de personalizare a mașinilor implementate în serie până acum, precum și o gamă variată de vehicule. Cei care aleg să plaseze o precomandă pentru Need for Speed Payback vor primi Platinum Car Pack, un pachet DLC ce le va conferi acces la cinci mașini tunate și personalizate cu un look unic: Nissan 350Z 2008, Chevrolet Camaro SS 1967, Dodge Charger R/T 1969, Ford F-150 Raptor 2016 si Volkswagen Golf GTI Clubsport 2016.
Need for Speed Payback va fi lansat pe 10 noiembrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. Cei mai nerăbdători vor putea alege Need for Speed Payback Deluxe Edition, care le va conferi acces la joc cu trei zile mai devreme (pe 7 noiembrie), alături de o serie de bonusuri in-game. Alternativ, abonații EA Access (Xbox One) sau Origin Access (PC) vor putea încerca o versiune trial (limitată la 10 ore de joc) începând cu 2 noiembrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER