Electronic Arts și Criterion Games au lansat un nou clip de gameplay din NFS: Most Wanted, prin intermediul căruia este demonstrat modul în care jucătorii vor putea intra în posesia noilor mașini în viitorul titlu al seriei Need for Speed.
Astfel, bolizii nu vor fi deblocați prin câștigarea de probe sau prin intermediul achiziționării lor dintr-un eventual magazine; în schimb, toate modele de mașini vor fi presărate pe străzile din Fairhaven City. Dacă jucătorul găsește o astfel de mașină nou, nimic nu îl impiedică să înceapă să o conducă chiar din acel moment. În secvențele de gameplay de mai jos puteți urmări un astfel de „schimb”, între un Aston Martin V12 Vantage și un Mercedes-Benz SL65 AMG Black Series.
NFS: Most Wanted va avea foarte multe elemente în comun cu mai vechile titluri Burnout (realizate tot de Criterion Games), dintre care cele mai evidente sunt accidentele spectaculoase, în care pot fi implicați atât ceilalți participanți la cursă, cât și poliția. NFS: Most Wanted va beneficia și de noul sistem de monitorizare Autolog 2, menit să realizeze comparații între performanțele obținute de jucători pe străzile din Fairhaven City.
Need for Speed: Most Wanted va fi lansat pe 30 octombrie 2012 în Statele Unite ale Americii și 2 noiembrie 2012 în Europa, pentru PC, Xbox 360, PlayStation 3 și PlayStation Vita.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER