NFS Most Wanted Review: reinventarea unui clasic

După titlul Need for Speed lansat anul trecut (NFS: The Run), publicul s-a cam lămurit în privința capacității celor de la studioul EA Black Box de a produce un joc de curse arcade decent. În urma rateurilor Need for Speed: Undercover și The Run, se pare că Black Box și-a pierdut definitiv drepturile asupra seriei NFS, Electronic Arts apelând din nou la britanicii de la Criterion Games pentru a aduce lucrurile pe un făgaș normal. Astfel, după un foarte de succes remake pentru clasicul Hot Pursuit, Criterion revine în 2012 cu o nouă viziune asupra unui alt titlu foarte îndrăgit al seriei: NFS Most Wanted.

Însă, după cum am vazut-o și în 2010, Criterion nu se multumește să urmeze formulele vechilor titluri NFS, încercând mereu să inoveze și să adauge propriile ingrediente în rețeta Need for Speed. Bineînțeles, nici noul Most Wanted nu face excepție de la această regulă. Spre deosebire însă de Hot Pursuit, unde modificările aduse de versiunea 2010 s-au potrivit de minune, reiterarea lui Most Wanted vine cu unele decizii de design ce nu vor fi pe placul tuturor.

Astfel, deși avem parte din nou de un mediu deschis de joc (orașul fictiv Fairhaven), actualul NFS Most Wanted nu mai are în spate vreun fir epic spectaculos, precum era cazul în mai vechiul Most Wanted din 2005. De fapt, noul joc al celor de la Criterion abandonează total conceptul de poveste, oferindu-i jucătorului un singur obiectiv concret: depășirea celor 10 piloți de pe lista Most Wanted și atingerea vârfului acestui clasament.

Spre deosebire însă de alte jocuri de curse arcade, NFS Most Wanted abordează o cu totul altă formulă de progresie. Totul are la bază conceptul de Speed Points. Fiecare victorie, fiecare drift, fiecare urmărire cu poliția îți poate aduce un anumit număr de astfel de puncte. În momentele în care depășești anumite borne, ai posibilitatea de a provoca șoferii de pe lista Most Wanted. Deși pare simplu în teorie, practica ne omoară.

Astfel, cei de la Criterion au luat decizia de a lăsa jucătorii să conducă aproape toate mașinile din joc încă de la începutul acestuia, singura condiție ce trebuie îndeplinită fiind găsirea acestora în Fairhaven City. Așadar, dacă zărești o mașină cu o siglă deasupra ei, într-un colț mai obscur al hărții, fă bine și parchează lângă ea. Vei putea imediat să treci de la „hârbul” pe care-l pilotai până în acel moment la noul bolid (sau viceversa).

Și totuși, dacă este permis accesul la cele mai puternice mașini încă din start, ce mă oprește să trec ca prin brânză prin tot jocul? Lucrurile nu sunt atât de simple. Fiecare mașină nu oferă accesul decât la un număr limitat de cinci curse (sau probe speciale), prin intermediul cărora poate fi câștigată o cantitate finită de Speed Points. Astfel, pentru a atinge cotele de puncte necesare accederii în lista Most Wanted, ești nevoit să conduci o bună parte a mașinilor din Fairhaven City.

Din fericire, acestea sunt destul de numeroase și variate, pornind de la modele uzuale precum Ford Focus sau Mitsubishi Lancer Evolution X și ajungând până la bijuterii super sport precum Bugatti Veyron, Pagani Huayra sau Koenigsegg Agera R. De asemenea, producătorii au adăugat de această dată și vehicule de teren, cum ar fi Hummer H1 Alpha sau Ford F-150 SVT Raptor. Din păcate, unul dintre elementele definitorii ale vechiului Most Wanted – personalizarea mașinilor – a dispărut aproape în totalitate.

Este jenant ca într-un joc al anului 2012 nici măcar sa nu poată fi aleasă culoarea mașinii conduse. În schimb, la fiecare trecere printr-un service, culoarea mașinii este schimbată în mod aleatoriu. Nu mai vorbim de personalizarea jantelor, adăugarea de body kit-uri sau eleroane… această componentă a jocului lipsește cu desăvârșire. În schimb, clasarea pe un loc fruntaș în probele rezervate unei mașini deblochează upgrade-uri de performanță pentru respectivul vehicul. Acestea sunt vitale, îmbunătățiri precum pneurile offroad fiind capabile să facă diferența atunci când vine vorba de o cursă pe teren accidentat.

Nu mai pomenesc de urmăririle cu poliția, extrem de frustrante în lipsa unor anvelope auto-gonflabile sau a unui upgrade serios de NOS. De altfel, intervenția poliției este unul dintre punctele pe care noul NFS le-a păstrat aproape neschimbate față de ediția Most Wanted din 2005. Polițiștii sunt la fel de încăpățânați precum acum șapte ani, evadarea din câmpul lor vizual fiind o sarcină aproape imposibilă atunci când ești la volanul unei mașini mai puțin performante. Au dispărut și ascunzătorile, singurele metode prin care jucătorul poate păcăli polițiștii fiind schimbarea culorii prin vizitarea unui service, trecerea în viteză printr-un panou publicitar sau schimbarea din mers a mașinii conduse.

Un alt motiv de frustrare este modul în care a fost gândit accesul la probele dedicate fiecărei mașini. Nici vorba ca acestea să fie grupate în aceeași porțiune din Fairhaven. În schimb, jucătorii sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri dintr-un punct într-altul al orașului, consumând timp aiurea. Abordarea de față aduce mai mult aminte de Burnout Paradise și lumea sa deschisă de joc, acolo probele fiind totuși mult mai bine dispuse pe hartă. Ce-i drept, odată accesată o astfel de întrecere, aceasta va putea fi reluată oricând prin intermediul meniului.

Tot din Burnout Paradise au fost preluate și unele dintre obiectivele opționale pe care le poți îndeplini în noul Most Wanted: spargerea unor bariere sau trecerea cu viteză prin panourile publicitate (urmate sau precedate de salturi spectaculoase). Nu lipsesc nici camerele video de tipul „speed trap”, care contorizează viteza celor care trec prin dreptul lor. Noutatatea o aduce sistemul de monitorizare Autolog 2, care compară mereu toate aceste performanțe cu cele ale prietenilor: dacă cumva un amic a sărit o distanță demnă de invidiat printr-un anumit panou publicitar, avatarul acestuia va fi afișat pe respectivul panou. Ești împins astfel de la spate să stabilești tu toate aceste recorduri, pentru a stârni invidia tuturor prietenilor care joacă NFS Most Wanted.

Un alt element preluat din titlurile Burnout sunt accidentele spectaculoase, așa numitele Takedowns (eliminarea temporară a unui oponent din cursă prin lovirea sa violentă). Totuși, această mecanică de joc nu este tocmai potrivită pentru NFS, unde ar trebui să primeze senzația de viteză și ideea de cursă clasică, în care contează poziția ocupată la linia de sosire și nu numărul inamicilor eliminați din competiție.

De asemenea, deformările realiste ale caroseriilor mașinilor lipsesc din NFS Most Wanted (probabil din motive de licențiere), modelul de damage fiind limitat la geamuri crăpate, zgârieturi și unele piese ce se pot desprinde de pe mașină.

Totuși, grafica este de calitate, cu modele de mașini atent reproduse și efecte de iluminare foarte reușite. Nici partea audio nu stă mai rău, muzica licențiată fiind foarte potrivită cu atmosfera din NFS Most Wanted. Spre exemplu, chiar la începutul jocului, în timp ce conduci un Aston Martin V12 Vantage, în boxe răsună o melodie ce aduce aminte de filmele cu James Bond.

Una dintre porțiunile controversate ale noului Need for Speed Most Wanted este reprezentată de controlul mașinilor, ce poate părea incomod la început. Totuși, acomodarea se realizează foarte repede, abordarea unei curbe periculoase în derapaj controlat devenind o joacă de copil în scurt timp, mai ales dacă se folosește un gamepad. Personal, prefer oricând modul în care mașinile din Most Wanted răspund la comenzi față de controlul din Forza Horizon, spre exemplu.

Multiplayer-ul este un alt aspect al jocului care ține foarte mult de gustul fiecăruia. A fost păstrat conceptul de Speedlists din The Run, confruntările online fiind abordate sub forma unor sesiuni de până la cinci probe, ce pot fi curse sau challenges. Acestea din urmă variază: trebuie să sari anumite distanțe, să înregistrezi viteze mai bune, să ajungi în locuri greu accesibile etc. În teorie, aceste idei sunt bune; în practică însă, mai ales atunci când alegi sesiuni de joc publice, principala preocupare a celorlalți este să te „bușească” în toate modurile imaginabile și nicidecum să îndeplinească obiectivele impuse de challenge.

De asemenea, la fel ca în modul single player, se pierde timp prețios cu navigarea către punctele de start ale fiecărei probe în parte. Nu în ultimul rând, progresul din single player (mașini găsite, upgrade-uri câștigate) nu se menține și în multiplayer. În schimb, rezerva de Speed Points este comună celor două moduri de joc. De altfel, dacă folosiți același cont de Origin, punctele se cumulează și între platformele pe care alegeți să jucați Most Wanted. Astfel, Speed Point-urile pe care le-am câștigat în versiunea de Android a jocului s-au transferat cu succes și către varianta de PlayStation 3 a lui NFS Most Wanted.

Noul Need for Speed Most Wanted nu este perfect: fanaticii versiunii din 2005 vor plânge după poveste și posibilitatea de a personaliza aspectul bolizilor, iar mediul de joc deschis și noul sistem de progresie nu vor fi pe placul tuturor. Totuși, în ciuda acestor inconveniente, studioul Criterion Games a realizat din nou un arcade racer de calitate, ce ar fi trebuit să poarte însă un alt nume. Poate Burnout Paradise 2?