NFS Rivals Review: cu toată viteza înainte

Pedala de accelerație este apăsată până la podea. Cu o viteză nebunească, depășesc trei mașini care circulă regulamentar iar apoi intru într-un derapaj controlat de-a lungul unei curbe foarte strânse. Nu-mi iese. Ferrari-ul meu se lovește de parapet și îi permite adversarului să îmi fure locul fruntaș în cursa noastră ad-hoc. Nu mă las ușor și eliberez oxidul de azot pentru o putere suplimentară a motorului. Sunt la doar 50m de adversar și deodată văd mașina sa răsturnându-se pe șosea. Să fie un simplu accident? Nu, e un baraj al poliției ce ocupă toată lățimea șoselei. Trebuie să trec cu viteză printre mașinile legii și să găsesc o ascunzătoare. Să-mi piardă urma. Dacă ajung în mâinile poliției voi pierde toți banii pe care i-am strâns.

Aceasta este senzația pe care Need for Speed Rivals o oferă la tot pasul – o senzație de viteză nebună și totodată de risc incredibil de mare și tensiune. Cum de reușește asta? Ei bine, unul dintre motive este acela că jocul este creația studioului Ghost Games iar echipa acestui producător este compusă din multe persoane ce au lucrat la titluri de racing importante. În plus, se pare că producția jocului a fost realizată sub îndrumarea Criterion Games (Burnout, Need for Speed: Hot Pursuit + Most Wanted). Spre finalul producției, majoritatea echipei Criterion s-a mutat permanent la Ghost Games.

NFS Rivals

NFS Rivals este un joc ce încearcă să îmbunătățească rețeta seriei utilizând ca etalon titlul Hot Pursuit din 2010. De la sentimentul de risc și viteză și până la modul în care jocul se concentrează pe veșnica luptă dintre vitezomani și polițiști, Rivals amintește de Hot Pursuit dar vine și cu o contribuție proprie.

În Need for Speed Rivals jucătorul poate alege între cele două campanii de joc: polițist sau pilot de curse ilegale. Trecerea între cele două povești se poate face în orice clipă a jocului, iar fiecare dintre aceste facțiuni are avantaje și dezavantaje proprii.

NFS Rivals

Piloții primesc cu atât mai multă monedă virtuală cu cât petrec mai mult timp pe șosele completând anumite obiective (Speedlists) și câștigând curse. Aici intră în discuție factorul risc, căci moneda se stochează în contul permanent al pilotului doar dacă acesta o ascunde grijuliu pe sub cine știe ce saltea într-unul dintre „locurile sigure” din lumea de joc.

În cazul în care nu și-a ascuns banii și este capturat de poliție, pilotul pierde toată suma pe care o avea cu el în mașină. Pe de altă parte, dacă își ascunde banii în zone sigure de fiecare dată când are venituri nu riscă foarte mult, dar nici nu va reuși să strângă atât de mulți bani datorită resetării repetate a multiplicatorului de venit. Cu banii câștigați, pilotul își poate cumpăra mașini și le poate îmbunătăți atât estetic (deși nu sunt atât de multe opțiuni de personalizare), cât și tehnic, prin upgrade-uri de performanță. De asemenea, el își poate instala anumite componente destinate atacării altor mașini sau protejării de acestea.

NFS Rivals

De partea cealaltă a baricadei, cariera de polițist funcționează ceva mai simplu: mașinile se primesc gratuit de la departamentul de poliție, nu există upgrade-uri de performanță, însă există anumite minuni tehnologice upgradabile ce sunt destinate eliminării piloților de pe străzile publice. Impulsuri electromagnetice, benzi cu țepi așternute pe stradă, dar și alte gadget-uri și abilități pot fi cumpărate de polițiști utilizând sumele de bani capturate de la piloți.

Jocul a răms un open world desăvârșit, iar de această dată acțiunea se petrece într-o zonă fictivă numită Redview County, ce are aproximativ 160km de șosele și mulți șoferi furioși atât de partea piloților cât și de partea polițiștilor. Harta de joc este foarte variată și oferă toate formele de relief și tipurile de drum pe care ni le-am putea dori. Există în continuare scurtături ascunse, speed trap-uri ce permit compararea rezultatelor cu cele ale prietenilor prin sistemul Autolog, dar și platforme pentru efectuarea de sărituri.

NFS Rivals

Poate cea mai interesantă parte a jocului este aceea de single player care întâlnește multiplayer-ul, supranumită AllDrive. În Need for Speed Rivals, dacă jucătorul este conectat la Internet, campania va conține până la alți 5 jucători reali ce își desfășoară nestingheriți campaniile lor, fie din rolul de polițiști, fie din cel de „ilegali”.

Cei 6 jucători umani din sesiune fie pot colabora ca polițiști, fie pot concura împreună ca piloți, fie se pot lupta unii cu ceilalți dacă unii sunt piloți iar ceilalți polițiști, fie se pot ignora – un lucru întâlnit parcă un pic cam des în Rivals. În afară de jucătorii reali, șoferii controlați de AI se descurcă foarte bine atât din calitate de polițiști, cât și în calitate de piloți. Cei care nu vor să beneficieze de sistemul AllDrive pot juca Rivals în mod deconectat.

NFS Rivals

Controlul de tip arcade al jocului este simplu și foarte bine calibrat, astfel încât oricine poate deveni un stăpân al șoselelor în doar câteva minute de la prima pornire a jocului, iar aici mă refer în special la controlul din tastatură. Din păcate jocul nu este compatibil cu alte periferice în afară de tastaturi și gamepad-uri XInput (precum cel de Xbox 360), așa că deținătorii de volane vor fi dezamăgiți.

Grafica bazată pe motorul grafic Frostbite 3 este impresionantă și este pusă în valoare de Redview County, o zonă vastă cu un design foarte frumos, care oferă o altă experiență vizuală la fiecare câțiva kilometri parcurși. Jocul trece de asemenea printr-un ciclu noapte-zi și include efecte meteorologice precum ploaia sau ninsoarea. Toate acestea sunt frumos cosmetizate cu ajutorul unor efecte vizuale care înfrumusețează fiecare cadru.

NFS Rivals

Mașinile sunt foarte frumos modelate la exterior însă, din păcate, dezvoltatorii jocului au decis să nu modeleze și interiorul mașinilor, astfel că nu există o cameră de la nivelul bordului, așa cum se regăsea în seria-simulator Need for Speed: Shift. Este adevărat, jocurile NFS de tip arcade nu a mai beneficiat de modele de interior de mai bine de 10 ani.

Sunetul este de asemenea magistral, așa cum ne-am fi așteptat de la un joc blockbuster precum Need for Speed Rivals. Sunetele motoarelor, activarea oxidului de azot sau conversațiile dintre polițiști sunt frumos executate, iar coloana muzicală este extrem de antrenantă.

NFS Rivals

Voi încheia prin a vă spune că varianta PC a jocului este din păcate foarte prost optimizată și este realizată pentru a rula la 30 de cadre pe secundă, exact ca în cazul variantelor de console. Din păcate sunt însă configurații PC decente (mult peste cerințele minime ale jocului) care nu obțin în mod constant nici acele 30FPS. Iar cea mai mare problemă este că Rivals este creat în așa fel încât dacă PC-ul atinge mai puțin de 30 de cadre, timpul jocului începe să încetinească. Practic jocul devine un fel de scenă slow motion din filmele de la Hollywood.

Need for Speed Rivals este un joc distractiv, un joc în care poți avea mașina visurilor și o poți folosi exact așa cum ai visa să o folosești: în viteză, sfidând regulile traficului. Fie că îți place să fii polițist, fie că îți place să fii pilot, Rivals oferă o senzație de condus extrem de satisfăcătoare, care, împreună cu sistemul de single+multiplayer AllDrive, permite ca experiența să fie imprevizibilă în fiecare cursă.

NFS Rivals

Publicat: 13 12. 2013, 15:49
Actualizat: 13 12. 2013, 15:50