Nintendo are probleme legale referitoare la 3DS
Pe lângă faptul că lansarea consolei Nintendo 3DS nu a avut
tocmai impactul la care spera Nintendo, gigantul japonez întâmpină
noi inconveniente legate de noul său sistem portabil, de data
aceasta de natură legală.
cheamă pe cei de la Nintendo în instanță, acuzându-i că în
procesul de fabricație a consolei Nintendo 3DS este încălcat
brevetul numarul 7.417.664, aprobat în Statele Unite ale
Americii în 2008, după ce inițial cererea de înregistrare a celor
de la Tomita fusese depusă încă din 2003. Respectivul brevet se
referă exact la principalul punct de actracție al consolei Nintendo
3DS: afișarea de imagini tridimensionale pe un display ce
poate fi vizionat cu ochiul liber, fără necesitatea de a
purta ochelari speciali sau alte astfel de dispozitive.
Interesant este că Tomita Technology, companie cu sedii atât în
Japonia, cât și în Statele Unite ale Americii, este condusă de
Seijiro Tomita, un fost inginer al celor de la
Sony, pentru care a lucrat nu mai puțin de 30 de ani, înainte a se
retrage în 2002. Se pare că Tomita are un brevet similar
înregistrat și în Japonia.
Nu este pentru prima dată când compania Nintendo este acuzată de
încălcarea unor astfel de brevete, niponii fiind „veterani” în
acest domeniu, mai ales din cauza Wiimote-ului (controllerul
consolei Nintendo Wii), care a stârnit un val de
astfel de probleme legale la lansarea sa din 2006.