Cyanide este unul dintre acele studiouri care fac treaba doar pe jumătate. Oamenii ăia au idei bune, dar le pun în practică mai mult cum se nimerește, nu așa cum ar trebui și ar merita. Poate nu se pricep îndeajuns de bine, poate nu au bani de mai mult sau de programatori mai buni… poate ar trăi pe o plajă exotică până la adânci bătrâneți dacă doar și-ar vinde ideile.
Până acolo însă, Of Orcs and Men intră în menționata categorie a ideilor bune: câte jocuri îi au în prim plan pe orci și goblini ca personaje pozitive, asuprite de rasa umană care vrea cu orice preț să controleze teritorii și să-i folosească pe „verzi” pe post de sclavi? Evident, orcii nu sunt mulțumiți să slugărească, astfel că pun la cale un plan disperat să scape o dată pentru totdeauna de amenințare.
Astfel intră în scenă cele două personaje, Styx și Arkhail, ambii cu un background surprinzător: primul este probabil singurul goblin inteligent, articulat și capabil să se strecoare nevăzut și neauzit; cel de-al doilea este o brută uriașă, care o ia razna când îl lovește cineva și a supraviețuit unor bătălii oribile contra oamenilor. Obligați să lucreze împreună, cei doi oferă jucătorului două stiluri de gameplay diferite, dar ambele necesare pentru a ajunge cu succes la finalul aventurii. Styx combină stealth-ul care îi permite să omoare inamici nedetectat cu lupta melee și o eficiență mult crescută când trage de la distanță. Evident, ca un orc respectabil, Arkhail mânuiește cu încredere sabia și dă orbește în toate părțile când intră în transa de Rage.
Cheia succesului este să balansezi controlul celor două personaje în funcție de situație și să folosești sistemul tactic imaginat de cei de la Cyanide. Ai la dispoziție trei „roți” – atac, apărare, magie – din care poți înlăntui mișcări pe care apoi eroul să le execute unele după altele. Când intri în aceste meniuri, acțiunea este foarte mult încetinită (dar nu e o pauză activă reală) și poți folosi ca alternativă tastele setate pentru diverse tipuri de lovituri sau de retrageri defensive.
Pe măsură ce înaintezi în cele circa 20 de ore de acțiune, personajele cresc în nivel și își îmbunătățesc abilitățile, în plus fiind capabili să poarte tot felul de piese de echipament. Din păcate, aceste opțiuni sunt limitate, nu găsești mare lucru în materie de arme și armuri pe parcusul jocului, așa că nici nu prea ai ce vinde. Cum sistemul de comerț este bazat pe puncte de comerț (adică dacă vinzi ceva), nu prea ai cu ce cumpăra dacă nu găsești nimic în jurul tău pe post de loot.
Mai mult, hărțile sunt de o motonie îngrozitoare, practic coridoare (fie ele exterioare sau interioare) prin care înaintezi, te lupți, mai înaintezi puțin și iar te lupți, obiectivul tău fiind inevitabil în celălalt capăt al nivelului. Mai apar și unele misiuni secundare, iar dialogurile vin cu opțiuni care, alese bine, te pot scuti de o luptă dificilă. De altfel, conversațiile dintre cele două personaje sunt chiar simpatice, eroii fiind cum nu se poate mai diferiți în abordări.
Inamicii nu suferă de inteligență, soldații care trec pe lângă cadavrul unui coechipier nici nu clipesc, ca să nu mai discutăm de alarmarea garnizoanei. Atacurile se limitează la a sări pe tine, în timp ce arbaletierii sau arcașii doar stau și trag (eventual de undeva de sus) fără a se retrage dacă te apropii prea mult. Aceeași inconsistență se remarcă și din punct de vedere grafic – dacă orcii sunt realizați detaliat și chiar dau senzația de brute, figurile oamenilor nu au nimic special și nu deosebești un soldat de altul.
Pentru cei care așteptau un RPG în stilul The Elder Scrolls V: Skyrim sau opțiunile din Dishonored, luați-vă gândul. Ideile sunt bune, dar Of Orcs and Men este cam pe jumătate realizat. Sistemul tactic de luptă ori îți place de la început, ori îl urăști și va trebui să suporți limitările de spațiu și de opțiuni de echipament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER