Orcs Must Die! 2 – măcel orcesc în cooperativ
Robot Entertainment a anunțat, prin vocea CEO-ului Patrick Hudson, ca „doar” 3,4 miliarde de orci au fost macelăriți până acum în Orcs Must Die!, jocul lansat de companie în 2011 pentru PC și Xbox 360 (Xbox Live). Acest „neajuns” va fi rectificat de Orcs Must Die! 2, titlu anunțat de Robot Entertainment pentru vara acestui an.
În primul rând, pentru a spori numărul de victime în rândul rasei orcești, Orcs Must Die! 2 va oferi suport pentru modul de joc multiplayer cooperativ, una dintre cele mai întâlnite cereri în rândul comunității strânse în jurul primului joc al seriei. Adăugați și o nouă campanie, noi inamici, un nou sistem de upgrade-uri, o carte de vrăji regândită și aveți imaginea unui veritabil abator de orci virtual.
Mai mult, cei care dețin deja primul Orcs Must Die! pe PC urmează să primească anumite bonusuri în cel de-al doilea joc. Orcs Must Die! 2 va fi lansat în această vară, momentan nefiind confirmată vreo platformă suplimentară în afară de PC.