Orcs Must Die! 2 Review: Să moară, dar în câte moduri…
La mai puțin de un an de la apariția primului titlu din serie, orcii sunt din nou în prima linie a măcelului, într-un gen de joc care până de curând supraviețuia în browser și pe platforme mobile: tower defense. Partea simpatică este reprezentată de personajele văzute la persoana a treia, iar acțiunea se desfășoară în timp real, astfel că ai mereu în cârcă frica de a nu fi depășit de grămada de inamici.
Inovația majoră a numărului 2 din serie este jocul cooperativ, fie cu vrăjitoarea ce controlează minți, fie cu prințul curajos, dar puțin cam slab de minte. Povestea, ce-i drept, e mai mult un pretext pentru desfășurarea nivelelor cu din ce în ce mai multe valuri de orci și alte creaturi feroce, dar este totuși simpatic realizată și punctată prin tot felul de replici cu aluzii ironice și sexuale.
Pe de altă parte, viteza cu care a apărut această continuare o face să semene mai mult cu un fel de Orcs Must Die 1.5 – muzica e cam aceeași, diverse neplăceri la locul lor, inamicii de bază sunt cam aceiași, la fel și capcanele pe care le vei folosi cel mai des. Gameplay-ul în esență a rămas și el la fel: printre încăperi și coridoare, obstacole, bariere și capcane, singurul scop este măcelărirea creaturilor care încearcă să ajungă la riftul magic.
Ce-i drept, măcelul verzilor e al naibii de antrenant. Pui ziduri care aruncă cu țepi, capcane care trag în țeapă, „covorașe” de mocirlă încetinitoare, butoaie explozive, platforme cu arcuri care aruncă inamicul în gol sau fix în fața unui vagonet care să-l facă terci pe loc; eroii au la dispoziție și arme, melee sau de distanță, plus tot felul de artefacte cu puteri care mai de care mai variate. Și ce poate fi mai amuzant decât să vezi un ditamai golemul plin de țepi, apoi tăvălit puțin prin noroi, înghețat și apoi făcut bucăți cu un headshot din arbaleta de nivel trei.
Pe măsură ce completezi niveluri câștigi capete de mort pe care poți să le cheltuiești pentru a cumpăra noi arme, capcane și îmbunătățiri pentru ele – unele te lasă să le plasezi pe tavan, de exemplu, altele capătă șanse de a îngheța/da foc/încetini inamicii sau îi aruncă în fund fix pe țepele strategic plasate. Și dacă nu reușești să aduni destule capete pentru ce-ți dorești, există întotdeauna modul Endless unde, evident, cu cât reziști mai mult, cu atât recompensele sunt mai mari.
Există totuși și o serie de neplăceri, în special în legătură cu nivelul de dificultate. Unele hărți sunt incredibil de ușoare, ca apoi să te trezești că lupți împotriva unei sorți foarte vitrege și ai avea absolută nevoie de un ajutor. Îl poți obține cu diversele puteri ale artefactelor, dar e doar temporar și nu se compară cu un prieten real cu care să cooperezi și să acoperi toate coridoarele și cotloanele pe unde se strecoară afurisiții verzi. Deci, ori jucați în doi, ori cobori la cel mai mic nivel de dificultate pentru a nu te enerva degeaba pe un joc care în esență e foarte amuzant.
Partea vizuală este realizată în stil cartoony și se potrivește foarte bine cu replicile jumătate ironice, jumătate pline de aluzii la cei doi protagoniști; poți cumpăra și costume diferite pentru cei doi, dar sunt doar modificări vizuale, fără vreun impact asupra gameplay-ului.
Dacă primul joc al seriei a adus în atenție genul tower defense, Orcs Must Die! 2 îl îmbunătățește și mai mult, iar modul cooperativ e un motiv în plus (pe lângă prețul decent) să treci la lucruri serioase: să moară orcii!