Overwatch se pregătește de a doua aniversare
Blizzard Entertainment va sărbători aniversarea de doi ani a jocului Overwatch prin intermediul unui event in-game ce va avea loc în perioada 22 mai – 12 iunie 2018.
Astfel, aniversarea Overwatch aduce o serie de elemente noi, cum ar fi peste 50 de obiecte cosmetice noi (printre care se numără opt skin-uri legendare și trei skin-uri epice) și noua hartă Petra, dedicată modului Deathmatch. În plus, în timpul evenimentului, vor reveni toate obiectele cosmetice temporare, precum și unele moduri de joc din trecut.
Așadar, pe lângă vechile obiecte cosmetice temporare, printre care animațiile preferate de dans de la sărbătoarea de anul trecut, vor reveni în Arcade și modurile de joc temporare (cum ar fi cele din Overwatch: Archives), acestea urmând să fie schimbate zilnic. De asemenea, pe lângă noua hartă Petra, Deathmatch va include și un nou mod competitiv, ce va include tier-uri valorice, leaderboards și skill rankings.
Event-ul aniversar aduce noutăți și în privința loot box-urilor din Overwatch. Astfel, pe parcursul acestuia, jucătorii vor primi o cutie digitală Legendary Anniversary bonus, care va oferi garantat un obiect legendar. De asemenea, cei care vor alege să cumpere pachetul cu 50 de cutii digitale vor primi un loot box Legendary Anniversary bonus. Toate recompensele de la evenimentele temporare din trecut vor fi incluse în cutiile bonus oferite pe durata event-ului aniversar.
Mai mult, pe parcursul acestui event aniversar, cei care nu dețin încă Overwatch îl vor putea încerca în mod gratuit în weekend-ul 25 – 29 mai 2018. Cei care încearcă Overwatch pe PlayStation 4 nu vor avea nevoie de un abonament PlayStation Plus pentru a se juca pe durata acestui weekend gratuit.
Nu în ultimul rând, o nouă ediție a jocului – Overwatch Legendary Edition – va fi lansată, în format digital, pe 22 mai 2018, aceasta urmând să includă seturi de skin-uri legendare, epice și Origin (15 skin-uri în total).
Overwatch este disponibil în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.