Vara aceasta, muzica a însemnat pentru consumatori mai mult decât versuri sau note muzicale. Prin campania Spune-i cu o Coca-Cola și un cântec, ea s-a transformat în conversații și a încurajat tinerii să se exprime liber și să lege noi prietenii într-un mod cu totul inedit.
Una dintre cele mai recente inițiative, cea care încheie campania din acest an, este lansarea primului album muzical pe doze de Coca-Cola – o ediție limitată dedicată artistului Anthony Icuagu, câștigător al proiectului interactiv Coca-Cola Live Service. Desfășurat în parteneriat cu Universal Music România, proiectul a adus împreună, într-o singură voce, atât consumatorii, cât și artiștii participanți.
Astfel, cei care doreau să trimită un mesaj special prietenilor și cunoscuților au avut la dispoziție un ajutor special – trei artiști care să le interpreteze textele și să le transforme în mesaje video muzicale, gata să ajungă la cei dragi prin intermediul rețelelor de socializare. Adrian Țuțu, Anthony Icuagu și trupa Empire au urmărit mesajele trimise de utilizatori prin intermediul platformei digitale www.spuneicuuncantec.ro și le-au interpretat în stil propriu, sub formă de versuri.
La finalul proiectului, pentru că a reușit să transpună într-un mod cât mai creativ și original mesajele consumatorilor, Anthony s-a bucurat de sprijinul Coca-Cola în lansarea primului său album, într-un format la fel de inovator ca cel care a stat la baza întregii campanii – pe doze de Coca-Cola de 0,33 L.
Albumul va conține patru dintre melodiile artistului – Gravity, I”m not here, Size doesn”t matter și Sunbright și va fi disponibil consumatorilor în ediție limitată, în urma unui concurs organizat pe pagina oficială de Facebook Coca-Cola în perioada 22 – 26 septembrie 2014. Cele patru melodii vor putea fi ascultate însă și online, accesând link-ul http://CokeURL.com/AlbumAnthonyIcuagu pe canalul oficial de YouTube Coca-Cola.
De-a lungul campaniei Spune-i cu o Coca-Cola și un cântec, tinerii au avut la dispoziție și alte mijloace inovatoare pentru a da startul conversației vara aceasta – de la sticle și doze Coca-Cola imprimate cu versuri celebre, la panouri outdoor cu live streaming pentru mesaje, activări experențiale și o aplicație specială de smartphone prin care au putut interacționa cu noi prieteni pe baza preferințelor muzicale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER