Paragon, un nou joc de la creatorii seriei Unreal
Epic Games, autorii seriei Unreal și tehnologiei din spatele motorului grafic cu același nume, au anunțat Paragon, un nou joc conceput in-house pentru PC.
Deși nu au fost oferite detalii suplimentare, faptul că Epic a promis să dezvăluie câte un erou pe săptămână segerează că Paragon va fi un nou shooter multiplayer bazat pe ideea de mai mulți eroi jucabili, fiecare cu propriile abilități, în stilul Overwatch sau Battleborn.
Primul dintre acești eroi, Twinblast, poate fi admirat în teaser-ul de mai jos, Epic Games oferind posibilitatea de a câștiga și activa diverse bonusuri in-game vizitând și explorând site-ul oficial al jocului: www.epicgames.com/paragon.
De asemenea, faptul că Paragon pare a fi structurat în jurul mai multor eroi jucabili și a item-urilor ce conferă diverse abilități ne duce cu gândul că Epic Games urmează să publice jocul în regim Free-to-play, bazându-se pe microtranzacții.
Paragon este așteptat pe PC în prima parte a lui 2016. Doritorii pot aplica aici pentru viitoarea sesiune de testare beta a jocului.