PES 2017: FC Barcelona devin partenerii premium ai jocului

Konami a anunțat încheierea unui parteneriat cu FC Barcelona, unul dintre cele mai iubite cluburi de fotbal din întreaga lume. În urma acestei înțelegeri, Pro Evolution Soccer 2017 va beneficia de câteva atuuri importante precum reproducerea exactă a fotbaliștilor din lotul Barcelonei, pornind de la aspectul fizic (scanat 3D) și ajungând până la recrearea abilităților acestora prin intermediul sistemelor Team și Player ID.

De asemenea, Konami va beneficia de drepturi exclusive pentru recrearea virtuală a stadionului Camp Nou, casa FC Barcelonei, în Pro Evolution Soccer 2017. Nu în ultimul rând, PES 2017 va include și imnul oficial al clubului catalan (Himno), precum și seturile de echipamente istorice ale FC Barcelonei. În modul myClub jucătorii vor putea recruta vedetele din lotul actual al Barcelonei, precum și fotbaliștii legendari ai clubului.

Pro Evolution Soccer 2017 va fi lansat sub egida „Control Reality”, producătorii de la Konami promițând o întreagă serie de îmbunătățiri și noutăți precum: Real Touch, Precise Pass, Authentic Visuals, Natural Player Movement, Goal Keeping, Total Team Control, Advanced Instructions, Corner Kick Control sau Adaptive AI. De asemenea, Pro Evolution Soccer 2017 va păstra și licențele pentru competițiile europene de top: UEFA Champions League și UEFA Europa League.

Pro Evolution Soccer 2017 va fi lansat în Europa pe 15 septembrie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, PlayStation 3, Xbox 360 și PC. Deținătorii de console PlayStation vor beneficia de ediția exclusivă Pro Evolution Soccer 2017 FCB Edition, pe a cărei coperta se vor regăsi starurile clubului catalan.

PES 2017PES 2017

PES 2017PES 2017

PES 2017PES 2017

PES 2017

Publicat: 26 07. 2016, 16:18
Actualizat: 26 07. 2016, 16:19