PlayStation 4 Remote Play, începând de azi pe PC și Mac
Sony a lansat update-ul v3.50 pentru sistemul de operare pe baza căruia funcționează consolele PlayStation 4. Pe lângă o serie de funcții foarte cerute de comunitatea PlayStation, cum ar fi posibilitatea de a apărea offline pentru prietenii de pe PlayStation Network, notificări în momentele când un prieten intră online sau opțiunea de a face stream video către YouTube sau DailyMotion, acest nou update aduce facilitatea Remote Play pentru PC și Mac.
Remote Play este o funcție prin intermediul căreia deținătorii de console PlayStation Vita sau PlayStation TV, precum și de telefoane sau tablete Sony, pot rula jocurile de PS4 cu ajutorul tehnologiei de video streaming. Cu alte cuvinte, consola PlayStation 4 rulează nativ jocurile și transmite un flux video către PlayStation Vita sau TV. Odata cu apariția firmware-ului v3.50 pentru PlayStation, acest tip de „comunicare” va fi posibilă și între consolele PS4 și PC-uri sau Mac-uri.
Software-ul pentru Remote Play pentru PC poate fi descărcat de aici. Pentru a putea realiza o sesiune de Remote Play pe PC, aveți nevoie de o consolă PlayStation 4 și un controller DualShock 4, cuplat prin cablu USB la un PC cu următoarele specificații minime:
• Windows 8.1 (32-bit sau 64-bit)
• Windows 10 (32-bit sau 64-bit)
• Procesor Intel Core i5-560M 2.67 GHz sau mai rapid
• 100 MB disponibil pe hard disk
• 2 GB de memorie RAM
• rezoluție 1024 x 768 sau mai mare
• placă de sunet
• port USB liber pentru controller
Fluxul video trimis de consolă către PC are trei setări calitative, în funcție de rezoluția aleasă: 360p, 540p și 720p (implicit, este selectată opțiunea 540p). De asemenea, poate fi configurat framerate-ul acestui flux video: Standard (30fps, opțiune implicită) sau High (60fps). Cu alte cuvinte, chiar dacă jocul este renderizat în rezoluția 1080p pe PlayStation 4, pe PC vă veți putea bucura de un stream video de maximum 720p, la 60 de cadre pe secundă (bineînțeles, dacă conexiunea dintre PlayStation 4 și PC vă permite).