PlayStation anunță planurile pentru E3 2018
Sony Interactive Entertainment a dezvăluit când va avea loc prezentarea ce urmează a fi susținută cu ocazia E3 2018. Evenimentul, pe care momentan părinții PlayStation se feresc să-l numească „conferință de presă” (fiind sugerat astfel faptul că nu vom avea parte de o desfășurare de forțe precum în anii trecuți), va avea loc pe 12 iunie 2018, cu începere de la 4:00 dimineața (ora României), și va putea fi urmărit în direct chiar aici, pe Go4games.
Cu ocazia acestui E3 2018 Showcase, cei de la Sony promit update-uri semnificative legate de patru dintre cele mai așteptate jocuri first party ale companiei: Spider-Man (realizat de Insomniac Games în parteneriat cu Marvel Entertainment), Ghost of Tsushima (cel mai nou proiect al studioului Sucker Punch, autorii seriei inFamous), Death Stranding (de la Kojima Productions) și The Last of Us Part II (mult așteptata continuare a celor de le Naughty Dog).
Modul în care a fost redactat anunțul celor de la Sony lasă de înțeles că nu vom avea parte de anunțarea altor titluri exclusive venite de la studiourile proprii, fiind pregatite în schimb dezvăluiri importante, atât pentru PS4, cât și pentru PS VR, din partea publisher-ilor terți parteneri, precum și din partea studiourilor indie.