Sony Interactive Entertainment a anunțat astăzi continuarea sponsorizării globale a UEFA Champions League, inclusiv Supercupa Europei, UEFA Youth League și UEFA Futsal Champions League. Parteneriatul, ce tocmai a împlinit 20 de ani, a fost extins până în sezonul 2020/2021.
„Relația cu UEFA este extrem de importantă pentru noi. UEFA Champions League este cea mai prestigioasă competiție europeană de fotbal și știm că mulți jucători PlayStation împărtășesc pasiunea noastră pentru fotbal. Acest sport este vital pentru ADN-ul PlayStation, iar noi ne-am asociat cu UEFA încă de la începutul PlayStation, așadar face parte din istoria noastră. Suntem încântați să confirmăm faptul că parteneriatul continuă până în sezonul 2020/2021 și ne concentrăm în continuare pentru a le oferi jucătorilor noștri experiențe fotbalistice unice.” a declarat Jim Ryan, Deputy President și Head of Global Sales and Marketing al Sony Interactive Entertainment.
Pentru a sărbători extinderea parteneriatului de sponsorizare a celei mai importante competiții europene de fotbal, Sony a publicat și un simpatic infografic, prin intermediul căruia puteți observa ce echipe au câștigat trofeul UEFA Champions League în momentele importante ale istoriei PlayStation.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER