Primele imagini din single player-ul lui Battlefield 3

Fără îndoială, cea mai mare confruntare a acestui an va avea loc între Call of Duty: Modern Warfare 3 și Battlefield 3, Activision și Electronic Arts investind enorm atât în realizarea acestor jocuri, cât și în promovarea lor. Bineînțeles, adevăratul război se va purta pe frontul multiplayer, unde titlurile seriei Call of Duty au dominat piața în ultima vreme.

Iar atunci când vorbim de Call of Duty, știm că întotdeauna avem parte și de o campanie single player bine construită, care acompaniază în fiecare an măcelul din multiplayer. Battlefield: Bad Company și Bad Company 2 s-au descurcat mulțumitor, la rândul lor, în ceea ce privește campaniile single player. Totuși, deși Battlefield 3 a fost promovat intens de Electronic Arts, publisherul s-a ferit să ofere prea multe detalii despre campania principală a jocului. Până acum.

Astăzi de dimineața, ne-am trezit în inbox cu un mail de la Electronic Arts, prin intermediul căruia ne-au fost trimise primele materiale promoționale legate de Operation Guillotine, una dintre misiunile campaniei single player din Battlefield 3. Pe parcursul acestei operațiuni, jucătorul va intra în pielea sergentului Blackburn din cadrul Pușcașilor Marini americani, care va trebui să captureze niște membri cheie ai grupării PLR (People’s Liberation and Resistance) în capitala Iranului, Teheran. Un scurt trailer de prezentare a misiunii poate fi vizionat în continuare. De asemenea, în galeria de mai jos, puteți admira imagini din această misiune single player, precum și capturi de ecran noi din cadrul componentei multiplayer a lui Battlefield 3.

Battlefield 3 va fi lansat în România pe 28 octombrie 2011, pentru PC, Xbox 360 și PlayStation 3.

Publicat: 16 09. 2011, 14:31
Actualizat: 16 09. 2011, 14:32