Project CARS – imagini noi din versiunea pentru console

Slightly Mad Studios au oferit noi imagini din Project CARS, simulatorul auto finanțat de comunitatea de fani ai jocului. Spre deosebire însă de seturile anterioare de imagini, toate provenite din ediția pentru PC a jocului, de această dată avem parte de screenshot-uri din versiunea pentru PlayStation 4 a lui Project CARS. Și, după cum puteți vedea în galeria atașată, simulatorul auto pregătit de Slightly Mad Studios nu dezamăgește nici in varianta sa pentru console.

Mai mult, conform lui Andy Tudor, director de creație în cadrul echipei de la Slightly Mad Studios, imaginile de mai jos nu au fost modificate sau prelucrate in niciun fel, fiind pur și simplu capturate prin intermediul funcției de realizat screenshot-uri a consolei, atunci când jocul era pus pe pauză. Tudor a promis și că Project CARS pentru PlayStation 4 va oferi suport pentru headset-ul VR Project Morpheus.

Project CARS

Project CARS se dorește a fi un simulator cât se poate de serios: obiectivul producătorilor este ca jucătorii să plece de la simplele întreceri de kart-uri, să treacă prin cursele cu mașini exotice, și să sfârșească drept un pilot profesionist (de raliu, touring cars sau bolizi de Formula 1). Producătorii au licențiat 60 de mașini pentru acest joc, peste 35 de circuite urmând a fi incluse în Project CARS (inclusiv reproduceri ale unor trasee reale).

Project CARS va fi lansat în luna noiembrie a acestui an, pentru PC, PlayStation 4, Xbox One și Nintendo Wii U.

Publicat: 06 05. 2014, 15:51
Actualizat: 06 05. 2014, 15:58