Project CARS – noi imagini impresionante!

Slightly Mad Studios a lansat o nouă serie de imagini din Project CARS, capturate de membrii comunității din cea mai recentă versiune a jocului. Una dintre noutățile prezentate este includerea modelului Ford Focus RS 2009, prima mașină cu tracțiune integrală ce va fi inclusă în Project CARS. Puteți admira toate imaginile noi în galeria atașată acestui articol.

Project CARS este un titlu susținut financiar de fani, Slightly Mad Studios folosind pentru joc o versiune adusă la zi a engine-ului Madness (același din NFS: Shift). Partea grafică a fost serios îmbunătățită, fiind adăugat suport pentru DirectX 11.

Project CARS se dorește a fi un simulator cât se poate de serios, ce va oferi numeroase discipline ale sportului cu motor: întreceri de kart-uri, curse cu mașini exotice, raliuri, competiții de touring cars sau Formula 1. Până în acest moment, producătorii au licențiat nu mai puțin de 60 de modele de mașini pentru acest joc, peste 35 de circuite urmând a fi incluse în Project CARS.

Project CARS va fi lansat la finele lunii noiembrie 2013, jocul fiind așteptat atât pe PC, cât și pe Xbox 360, PlayStation 3 și Nintendo Wii U.

Publicat: 08 02. 2013, 14:27
Actualizat: 15 02. 2013, 12:09