Prototype 2 va mai întârzia pe PC
Deși Activision a anunțase 24 aprilie drept dată de lansare a lui Prototype 2, versiunea de PC a jocului de acțiune open world produs de studiourile Radical Entertainment va mai întârzia trei luni. Astfel, printr-un anunț succint, studioul producător a confirmat faptul că Prototype 2 va fi lansat pe PC abia pe 24 iulie.
Deși nu au fost oferite motive pentru această amânare, gurile rele vorbesc despre includerea întregului conținut promis pentru ediția Radnet a jocului (anunțată doar pentru console) în varianta de PC a lui Prototype 2.
În Prototype 2, jucătorii îl vor întruchipa pe sergentul James Heller, care, în încercarea de a-l stopa pe protagonistul primului joc din serie – Alex Mercer, este la rândul său infectat cu virusul ce l-a înzestrat pe Mercer cu puterile sale ieșite din comun. Cu ajutorul acestor abilități noi, Heller dorește să răzbune uciderea propriei sale familii, acțiunea urmând să se desfășoare într-un New York aflat în stare de colaps.
Prototype 2 va fi lansat pe 24 aprilie 2012 pentru Xbox 360 și PlayStation 3, versiunea de PC urmând să-și facă apariția pe 24 iulie 2012.