Quantum Break – peste 16 minute de gameplay
Remedy Entertainment a lansat un nou material video din Quantum Break, acesta oferind peste 16 minute de gameplay din shooter-ul third person dezvoltat în exclusivitate pentru Xbox One. Pe lângă secvențele de acțiune și comentariile lui Sam Lake, în clipul de mai jos puteți admira și gameplay-ul axat pe platforming, profund afectat de modul în care are loc trecerea timpului în Quantum Break.
În Quantum Break, eroul principal va avea la dispoziție, pe lângă posibilitatea de a folosi un sistem de cover avansat, și abilitatea de a manipula trecerea timpului. Quantum Break se va desfășura în două planuri: în jocul video propriu-zis protagonistul va avea de înfruntat o corporație malefică – Monarch, în timp ce serialul omonim se va concentra pe dezvăluirea evenimentelor ce vor avea loc în cadrul acestei corporații.
Quantum Break va fi lansat în 2015, în exclusivitate pentru Xbox One.