Ratchet & Clank a fost finalizat și va fi lansat la timp
Într-o perioadă în care amânările jocurilor importante sunt la ordinul zilei, aproape că nu ne vine să credem atunci când un studio finalizează dezvoltarea unui titlu cu aproape o lună de zile înaintea datei de lansare. Este cazul celor de la Insomniac Games, care au anunțat ducerea la bun sfârșit a procesului de producție a lui Ratchet & Clank, jocul fiind deja trimis către fabrică, iar discurile multiplicate. Anunțul a venit chiar prin intermediul contului de Twitter oficial al celor de la Insomniac Games:
Ratchet & Clank este reimaginarea primului titlu al acestei serii și, în același timp, jocul care va acompania filmul omonim în primăvara acestui an. Acesta va beneficia de un aspect grafic cât se poate de modern, capabil să rivalizeze filmele de animație CGI actuale și de o sumedenie de modificări și noutăți față de primul titlu al seriei: noi niveluri, noi planete, noi boși, un arsenal aproape complet refăcut, precum și secțiuni noi de joc alături de simpaticul robot Clank.
Noul joc Ratchet & Clank va fi lansat în Europa pe 20 aprilie 2016, exclusiv pentru PlayStation 4. Jocul Ratchet & Clank va preceda filmul de animație omonim, a cărui premieră este programată pentru 29 aprilie 2016 în Statele Unite ale Americii și 6 mai 2016 în România. În continuare puteți urmări cel mai nou trailer al filmului, precum și câteva clipuri din Ratchet & Clank.