Razer își va inchide propriul magazin de jocuri
În timp ce alți jucători precum Discord sau Epic Games atacă poziția de lider în domeniul distribuției digitale de jocuri, ocupată în continuare de Steam, faimosul producător de hardware și periferice Razer alege să-și închidă propriul astfel de magazin: Razer Game Store.
Lansat acum mai puțin de un an, Razer Game Store promitea să ofere acces la mii de jocuri de PC în format digital (sub formă de chei de produs ce puteau fi activate pe Steam sau pe Uplay) și să recompenseze utilizatorii pentru fiecare achiziție. Din păcate, se pare că această inițiativă nu s-a bucurat de succesul la care sperau cei de la Razer, magazinul urmând să se închidă definitiv începând cu 28 februarie 2019.
Razer promite că toate cheile pentru jocuri achiziționate prin Razer Game Store până la data stopării acestui serviciu vor putea fi activate în continuare pe Steam și Uplay (ba chiar recomandă activarea acestora până la sfârșitul acestei luni), și toate precomenzile realizate prin intermediul Razer Game Store vor fi în continuare onorate.
Nu în ultimul rând, actualii utilizatori ai Razer Game Store își vor putea păstra ID-ul Razer pentru a-l folosi în cadrul altor servicii oferite de companie, în timp ce datele cu caracter personal ce țin exclusiv de magazinul de jocuri vor fi șterse odată cu închiderea acestui serviciu.