Resident Evil 2 Review: mai mult decât un remake

Resident Evil 2 Review: mai mult decât un remake
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultimii ani au reprezentat o revenire de senzație pentru cei de la Capcom, compania readucând în prim plan jocuri foarte apreciate, atât de public, cât și de presa de profil. Resident Evil 7 a revigorat seria ce a pus bazele genului survival horror, Monster Hunter: World a adus în sfârșit foarte populara (mai ales în teritoriile asiatice) vânătoare de monștri pe consolele actuale și pe PC, devenind cel mai bine vândut joc din istoria companiei, iar Mega Man 11 a oferit fanilor continuarea pe care o așteaptau de prea mulți ani. Iar anul 2019 începe cum nu se mai poate mai bine pentru Capcom, cu Resident Evil 2 și Devil May Cry 5 (așteptat în luna martie).

Hmm, ceva nu se leagă: un pic mai sus vorbeam despre Resident Evil 7, iar acum Capcom lansează Resident Evil 2? Ori japonezii nu stăpânesc noțiunea cifrelor arabe, ori ceva nu se leagă în această „succesiune” a seriei. Ei bine, în urma succesului înregistrat de versiunea remasterizată a remake-ului primului Resident Evil (adaptare pentru consolele moderne și PC a versiunii din 2002 de Nintendo GameCube, la rândul său o reinterpretare actualizată a jocului inițial de pe PS1), Capcom a decis să continue în această direcție, actualul Resident Evil 2 fiind un remake al jocului omonim lansat acum mai bine de douăzeci de ani.

Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Jocul de GameCube s-a axat însă pe împrospătarea aspectului grafic și reînregistrarea dialogurilor (primele jocuri Resident Evil sunt faimoase și din cauza calității puțin spus îndoielnice a replicilor vorbite), păstrând însă gameplay-ul cât mai apropiat de original, inclusiv camerele fixe prin intermediul cărora era privită acțiunea, precum și controlul nu tocmai intuitiv conform standardelor actuale. Capcom a decis să-și lărgească orizonturile cu acest nou remake, noul Resident Evil 2 reprezentând mai degrabă o nouă viziune asupra originalului, povestea și locațiile originale fiind păstrate, însă adaptate unei formule de joc mai degrabă contemporane.

Pe scurt, noul joc este abordat dintr-o perspectivă third person over the shoulder (la rândul său popularizată de Resident Evil 4, o altă veritabilă revoluție în cadrul acestei serii), cu o schemă de control cât se poate de actualizată, care menține însă unele limitări ce țin atât de factorul nostalgic, cât și de formula de joc survival în sine. De altfel, viziunea nouă asupra lui Resident Evil 2 se definește fix prin această combinație inedită de nou și vechi, în cantități aproape perfect dozate de către Capcom. Astfel, în timp ce controlul se aseamănă acum cu cel al unui shooter third person tradițional, inventarul rămâne la fel de „claustrofobic”, forțând jucătorul se gestioneze „la sânge” resursele de care dispune (muniție, ierburi pentru viață, obiecte legate de rezolvarea quest-urilor etc.). În acest sens ajută și revenirea lăzilor de depozitare, plasate strategic, de obicei, lângă punctele unde se poate salva, marcate din nou, se putea altfel, de câte o mașină de scris. Mai mult, pe nivelul avansat de dificultate, pentru a salva, sunt necesare și panglicile ribbon atât de familiare celor care au avut ocazia să încerce și edițiile originale ale acestor jocuri.

Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Mediile de joc au fost „reinterpretate” în același mod, păstrând locațiile (precum secția de poliție din Raccoon City) și conceptele inițiale, fiind adăugate însă arii noi, precum și moduri diferite de a rezolva puzzle-urile presărate prin joc. Design-ul de bază a rămas însă același, fiind bazat pe navigarea locațiilor în lung și în lat (ce implică destul back tracking) pentru a găsi acel item ce-ți va permite să progresezi. Bineînțeles, nu lipsesc nici momentele alimentate de nostalgie, în care vei recunoaște, cu un mare zâmbet pe față, locuri și personaje importante din jocul de acum două decenii, aduse din nou la viață cu ajutorul tehnologiei actuale.

Un alt ingredient care nu poate lipsi dintr-un joc Resident Evil sunt morții vii, noul Resident Evil 2, asemenea materialului-sursă, fiind împânzit de zombies. Evident, impactul pe care îl au acest gen de inamici nu mai este ce era odată, Capcom având însă marele merit de a reuși să-i facă relevanți și în 2019. Poate că nu ne mai speriem atât de ușor de un „amărât” de zombie, însă atunci când atacă în grup, când te surprind cu atacuri din întuneric sau când se ridică după ce au încasat deja 3-4 gloanțe în cap, tensiunea crește la cote alarmante. Acest echilibru fin dintre tensiunea permanentă generată de prezența constantă a acestor cadavre umblătoare și nevoia de a-ți gestiona într-un mod eficient inventarul pentru a putea supraviețui reprezintă chintesența lui Resident Evil 2.

Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Iar panica poate ajunge la niveluri critice atunci când în peisaj apare și modelul de Tyrant T-103 alintat drept „Mr. X”, o creatură programată să urmărească și să elimine personajul interpretat de jucator, ce nu poate fi doborâtă cu ajutorul armelor convenționale purtate de acesta. Cu alte cuvinte, atunci când Mr. X ți-a dat de urmă, vechea zicală conform căreia „fuga este rușinoasă, dar e sănătoasă” este mai valabilă ca niciodată. Iar neobositul Tyrant te va urmări aproape pe întregul parcurs al jocului, intensitatea crescândă a pașilor săi fiind singurul indiciu pe care jucătorul îl primește în acest sens.

Și pentru că tot a venit vorba de personajele principale, la fel ca în original, și în noul Resident Evil 2 jucătorii pot opta între Leon S. Kennedy și Claire Redfield (ambii eroi „cu vechime”, aflați însă, narativ vorbind, la debut în cadrul seriei). În funcție de alegerea făcută, veți beneficia de un arsenal diferit de arme, precum și anumite secțiuni de poveste, secvențe cinematice și apariția unor personaje diferite față de cele caracteristice celuilalt erou. Scheletul campaniei va rămâne însă același. Mai mult, odată finalizată campania inițială, se deblochează posibilitatea de a fi reluată într-o versiune modificată (scenario B), alături de celălalt personaj.

Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Vă recomandăm călduros să parcurgeți măcar o dată ambele variante ale campaniei, alături de ambele personaje, pentru a experimenta tot ceea ce are de oferit Resident Evil 2. Pe lângă faptul că veți întâlni alte personaje, veți beneficia și de niște secțiuni jucabile din perspectiva altor personaje, pe care vă lăsăm să le descoperiți singuri. Nu în ultimul rând, chiar dacă scenario B poate părea familiar la prima vedere (dacă ai terminat deja scenario A), acesta reprezintă un soi de „remix” al evenimentelor inițiale, cu destule modificări și locații noi pentru a menține viu interesul.

După finalizarea ambelor scenarii din campanie, se deblochează și o serie de moduri de joc suplimentare, precum 4th Survivor, în care, din perspectiva unui nou personaj, trebuie parcurse anumite secțiuni din jocul de bază, contra timp, cu resurse limitate și fără posibilitatea de a salva. În total, pe dificultate standard, ducerea la bun sfârșit a unei campanii (scenario A sau B) durează cam șapte ore, cu posibilitatea de a dubla acest interval (dacă parcurgeți ambele scenarii) sau chiar de a-l cvadrupla (dacă alegeți să jucați ambele scenarii cu ambii protagoniști).

Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Aminteam mai devreme de control, care, deși putem spune că este standard pentru un third person shooter actual, are câteva limitări pe care producătorii, cel mai probabil, și le-au autoimpus. Astfel, lipsește o mișcare de eschivă, care ar fi putut fi atât de utilă atunci când muniția este pe sfârșite, iar întâlnirea cu un zombie nu mai poate fi evitată. Sau posibilitatea de a efectua atacurile de proximitate pe care atât Leon, cât și Chris Redfield le stăpâneau atât de bine în Resident Evil 4, respectiv Resident Evil 5. Mai mult ca sigur că aceste elemente nu au fost incluse în special pentru a te face să te simți neajutorat chiar și în fața celui mai pricăjit dintre zombies, însă lipsa lor chiar se simte în anumite momente mai „aglomerate” ale jocului.

Ce am primit, în schimb, este posibilitatea de a riposta la atacurile unor zombies, și de a nu pierde din sănătate, prin folosirea armamentului secundar, cum ar fi grenadele sau cuțitul. Ambele sunt consumabile acum, grenadele putând fi băgate cu forța în gurile inamicilor (un foc de armă bine plasat duce apoi la bucăți de cranii și creier pe post de artificii), în timp ce un inamic poate fi înjunghiat cu cuțitul (care rămâne înfipt în acesta) pentru a-i respinge, cel puțin în primă fază, șarja. Apare astfel, după cum am mai menționat deja de câteva ori, provocarea de a gestiona inventarul cât mai eficient cu putință.

Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Resident Evil 2Resident Evil 2

Evident, elementele cele mai îmbătrânite ale originalului de acum două decenii – grafica și interpretarea vocilor – au fost refăcute în întegime, fiind folosit motorul grafic RE Engine, ce și-a făcut debutul în Resident Evil 7. Astfel, pe lângă faptul că rulează cu un framerate destul de constant de 60 de cadre pe secundă (cel puțin pe PS4 Pro, Xbox One X și PC), noul Resident Evil 2 reușește să arate într-un mod spectaculos, vechile locații fiind refăcute cu lux de detalii, noile secvențe cinematice (redate în timp real prin intermediul engine-ului) fiind mult superioare filmulețelor prerenderizate din ediția inițială. Ajută și rescrierea completă a scenariului și interpretarea noilor actori, progresele realizate în acest domeniu de-a lungul ultimilor douăzeci de ani fiind mai mult decât evidente.

Capcom nu s-a limitat doar la aplicarea unui „strat nou de vopsea” pentru acest remake, noul Resident Evil 2 reușind să actualizeze majoritatea elementelor jocului, păstrând însă ingredientele care au făcut din titlurile seriei adevărați pionieri ai genului survival horror. Așadar, Resident Evil 2 nu este doar un simplu remake, ci reprezintă un adevărat etalon pentru toți cei care își propun să readucă la viață jocuri mai vechi.

Resident Evil 2

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×