Capcom a lansat un nou trailer pentru Resident Evil 6, pe care-l puteți urmări în continuare. De asemenea, a fost confirmat faptul că Resident Evil 6 urmează să primească un nou demo (diferit față de cel lansat în cursul verii pentru Xbox 360), ce incorporează îmbunătățirile sugerate de fani. Acest demo va fi lansat pe Xbox 360 (Xbox Live) și PlayStation 3 (PSN) începând cu 18 septembrie 2012.
Conform producătorilor, Resident Evil 6 se va întinde pe parcursul a peste 30 de ore de gameplay, jocul urmând să ofere nu mai puțin de patru campanii, câte una pentru fiecare personaj principal (Leon S. Kennedy, Chris Redfield, Jake Muller – fiul lui Albert Wesker – și Ada Wong).
Resident Evil 6 va fi lansat pe 2 octombrie 2012, pentru PlayStation 3 și Xbox 360. De asemenea, o versiune de PC va fi lansată ulterior. Primele pachete DLC (noi moduri de joc) vor apărea mai întâi pe Xbox 360.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER