Capcom a dezvăluit că lucrează la o nouă versiune a clasicului survival horror Resident Evil. Lansat inițial în 1996 pe primul PlayStation, Resident Evil s-a bucurat de un succes ieșit din comun, fiind apoi complet refăcut în 2002 pentru consola Nintendo GameCube. Acest remake beneficia de decoruri la rezoluții înalte, modele 3D îmbunătățite, dialoguri și secvențe cinematice reînregistrate.
Iată că la mai bine de un deceniu de la acest remake, versiunea pentru GameCube a primului Resident Evil va primi un remaster HD, special adaptat pentru consolele de nouă generație PlayStation 4 și Xbox One, precedenta generație PlayStation 3 și Xbox 360, precum și pentru PC.
Noua versiune va beneficia de rezoluție 1080p (pentru PS4 și Xbox One), definiție îmbunătățită pentru decorurile și modelele 3D. Noul remake Resident Evil va putea fi abordat fie în formatul inițial 4:3, fie în cel modernizat 16:9, iar schema de control a fost adaptată vremurilor actuale (va exista și posibilitatea de a folosi modul de control clasic din 1996). Nu în ultimul rând, noua versiune va beneficia de sunet surround 5.1.
Remaster-ul remake-ului Resident Evil va fi lansat pentru toate platformele amintite mai devreme, în format digital, la începutul anului 2015.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER