Grey Box și Six Foot au anuntat ca RiME, cel mai nou joc al studioului Tequila Works, este disponibil începând de astăzi pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. Cu această ocazie, a fost lansat un trailer final pentru joc, pe care îl puteți viziona în continuare, precum și câteva imagini noi, pe care le puteți admira în galeria de mai jos.
RiME este o aventură single player combinată cu elemente de explorare și rezolvare de puzzle-uri, personajul principal fiind un băiețel ce se trezește pe o insulă misterioasă dupa ce ambarcațiunea sa eșuează pe țărm. Puzzle-urile jocului vor folosi elemente precum lumina, sunetul, perspectiva sau chiar trecerea timpului, producătorii promițând o experiență care să atingă latura sentimentală a jucătorilor.
RiME a fost construit cu ajutorul Unreal Engine 4, fiind disponibil în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. O ediție pentru Nintendo Switch va fi lansata la o dată ulterioară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER