Square Enix și Crystal Dynamics au dat startul unei noi serii de materiale video dedicate lui Rise of The Tomb Raider. Lansate sub titulatura „Woman vs. Wild”, acestea se concentrează pe prezentarea unor elemente definitorii ale jocului. Primul episod, pe care îl puteți urmări în continuare, dezvăluie detalii suplimentare despre povestea jocului, precum și despre mediile de joc și amenințările pe care va trebuie să le înfrunte Lara Croft în acest titlu al seriei.
Rise of The Tomb Raider va avea două medii de joc open world, dintre care unul va fi Siberia, iar producătorii promit puzzle-uri mult mai numeroase și complexe decât în titlul anterior. Eroina Lara Croft va fi capabilă să urce în copaci, să înoate, să se ascundă în vegetație, să mânuiască mai multe arme de același tip sau să-și facă pierdută urma dacă a fost deja detectată de inamici.
Rise of The Tomb Raider va fi lansat, pentru Xbox One și Xbox 360, pe 10 noiembrie 2015. Versiunea pentru PC va fi lansată în prima parte a anului 2016 (în variante pentru Windows 10 și pentru Steam), în timp ce Rise of The Tomb Raider pentru PlayStation 4 este programat pentru sezonul sărbătorilor de iarnă din 2016.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER