Noua ediție a revistei GameInformer este dedicată viitorului joc al seriei Tomb Raider – Rise of The Tomb Raider. Astfel, pe lângă câteva imagini noi, pe care le puteți admira în cadrul acestui articol, paginile revistei sunt pline de informații noi despre sequel-ul reboot-ului Tomb Raider din 2013.
În primul rând, studioul Crystal Dynamics se concentrează pe varietatea noului Rise of The Tomb Raider: în timp ce jocul precedent avea doar o singură insulă ce putea fi explorată, viitorul titlu se va lăuda cu cel puțin două medii de joc, unul dintre acestea fiind sălbatica Siberie. În al doilea rând, una dintre principalele critici aduse precedentului joc, lipsa de puzzle-uri (sau superficialitatea celor existente), va fi adresată în Rise of The Tomb Raider. Crystal Dynamics promit puzzle-uri mult mai numeroase și complexe, care vor avea sens în contextul jocului.
De asemenea, Lara Croft va fi capabilă de această dată să urce în copaci, să înoate, să se ascundă în vegetație, să mânuiască mai multe arme de același tip, să-și facă pierdută urma dacă a fost deja detectată de inamici. Nu va lipsi nici un nou sistem de crafting, prin intermediul căruia Lara își va putea construi cele necesare prin combinarea diferitelor resurse strânse din mediul de joc: spre exemplu, combinând bucăți de material textil cu anumite ierburi, se vor putea crea bandaje dezinfectante pentru Lara. De altfel, redactorii GameInformer mărturisesc că luptele din Rise of The Tomb Raider seamănă acum mult mai mult cu ceea ce întâlneam acum doi ani in The Last of Us.
Rise of The Tomb Raider se pare că va beneficia și de un ciclu noapte/zi, precum si de un sistem variabil de vreme, atât ora, cât și condițiile meteo urmând să influențeze atât comportamentul inamicilor, cât și cel al animalelor sălbatice ce vor popula mediile de joc. Cât despre aliați, Jonah Maiava, exoticul bucătar de pe nava Endurance din primul joc, își va face apariția și în Rise of The Tomb Raider.
Rise of The Tomb Raider va fi lansat în perioada sărbătorilor de iarnă din 2015, exclusiv pentru Xbox One și Xbox 360. Studioul Crystal Dynamics se ocupă doar de versiunea pentru Xbox One a jocului, urmând ca portarea pentru Xbox 360 să fie realizată de Nixxes Software. De asemenea, publisher-ul Square Enix nu exclude posibilitatea ca Rise of The Tomb Raider să fie lansat, la o dată ulterioară, și pe alte platforme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER