Rise of The Tomb Raider – trailer nou și peste 15 minute de gameplay
Microsoft, studioul Crystal Dynamics și Square Enix au publicat un nou trailer pentru Rise of The Tomb Raider, dezvăluind astfel câteva dintre locațiile pe care Lara Croft va avea ocazia să le viziteze în noile sale aventuri. De asemenea, mai jos puteți viziona nu mai puțin de 15 minute de gameplay din Rise of The Tomb Raider, cu eroina strecurându-se printre inamici, confruntâdu-se cu aceștia și încercând să supraviețuiască condițiilor potrivnice din Siberia.
Pe lângă Siberia, Rise of The Tomb Raider va avea încă un mediu de joc open world, producătorii promițând puzzle-uri mult mai numeroase și complexe decât în titlul anterior. Eroina Lara Croft va fi capabilă să urce în copaci, să înoate, să se ascundă în vegetație, să mânuiască mai multe arme de același tip sau să-și facă pierdută urma dacă a fost deja detectată de inamici.
Rise of The Tomb Raider va fi lansat, pentru Xbox One și Xbox 360, pe 10 noiembrie 2015. Versiunea pentru PC va fi lansată în prima parte a anului 2016 (în variante pentru Windows 10 și pentru Steam), în timp ce Rise of The Tomb Raider pentru PlayStation 4 este programat pentru sezonul sărbătorilor de iarnă din 2016.