În luna septembrie a anului trecut, cei de la Sony au confirmat pornirea unui program beta de multiplayer online cross-platform, prin intermediul căruia utilizatorii de console PlayStation 4 aveau ocazia, în sfârșit, să joace online împreună cu posesorii de console Xbox One și Nintendo Switch. Acest program a debutat cu Fortnite, noi titluri fiind promise pentru viitorul apropiat.
Zis și făcut: cei de la Psyonix, prin vocea lui Jeremy Dunham (vicepreședinte al departamentului publishing din cadrul companiei), au confirmat că Rocket League se alătură programului de multiplayer online cross-platform pornit de PlayStation, începând de acum toți deținătorii jocului de pe PS4 urmând să poată juca cu prietenii lor ce dețin alte platforme (Xbox One, Nintendo Switch sau Steam/PC).
Implementarea funcționează atât în meciurile realizate pe baza sistemului de matchmaking din Rocket League, precum și în meciurile private. Tot ce trebuie să faceți pentru a beneficia de această facilitate este să accesați meniul de opțiuni al jocului, apoi tab-ul „Gameplay” și să activați setarea „Cross-Platform Play”.
Foarte curând, odată cu primul update oficial din 2019 pentru Rocket League, cei de la Psyonix promit că vor adăuga funcționalitate cross-platform și pentru sistemul de party-uri din joc, jucătorii urmând să aibă astfel posibilitatea de a se grupa în party-uri alături de prietenii de pe celelalte platforme.
Rocket League este disponibil acum în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch, PC (Windows și Linux) și Mac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER