Pagina de Facebook oficială PlayStation România a confirmat vestea pe care toți deținătorii români de console PlayStation o așteptau de multa vreme: Sony a deschis în sfârșit serviciul PlayStation Store și pentru țara noastră.
Momentan, PlayStation Store România poate fi accesat de pe consolele PlayStation 4, PlayStation 3 și PlayStation Vita folosind un cont de PSN românesc, și oferă prețuri în lei și suport pentru cardurile de credit/debit emise de băncile autohtone. Totuși, PlayStation România avertizează asupra faptului că PS Store România se află momentan într-o perioadă de teste, în care nu toate facilitățile serviciului vor fi funcționale.
Astfel, Sony devine primul producător de console ce-și lansează oficial serviciile online și în România, Microsoft și Nintendo neoferind încă suport pentru țara noastră pentru Xbox Live și Nintendo Network.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER