South Park: The Fractured But Whole a fost amânat până în 2017

Prin intermediul unei postări extrem de scurte publicate pe blog-ul companiei, Ubisoft a anunțat că South Park: The Fractured But Whole, jocul produs de studioul Ubisoft San Francisco împreună cu Trey Parker și Matt Stone (realizatorii serialului South Park), nu va mai vedea lumina zilei în cursul acestui an.

Motivarea oficială pentru această amânare este reprezentată de timpul suplimentar necesar pentru ca echipa producătoare să poată finisa jocul și livra un produs care să se ridice la nivelul așteptărilor. În urma acestei amânări, lansarea lui South Park: The Fractured But Whole este acum programată pentru primul trimestru al anului viitor.

South Park: The Fractured But Whole va oferi din nou posibilitatea de a intra în rolul noului puști din South Park, care, alături de foarte cunoscuții Cartman, Stan, Kyle și Kenny, se vor juca de-a supereroii de această dată. Este vorba despre Coon and Friends, grupul de „supereroi” condus de The Coon (Cartman), în care îi regăsim pe Mysterion, Toolshed, Human Kite, Mosquito și Mint Berry Crunch. Bineînțeles, nu va lipsi nici Butters și alter-ego-ul său Professor Chaos.

South Park: The Fractured But Whole va fi disponibil în primul trimestru al anului 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Publicat: 19 09. 2016, 11:00
Actualizat: 19 09. 2016, 11:01