Era inevitabil ca unele dintre jocurile așteptate inițial în prima parte a acestui an să sufere de pe urma amânărilor. Un prim astfel de exemplu este Splinter Cell: Blacklist, noua aventură a neobositului Sam Fisher fiind amânată de Ubisoft până la sfârșitul acestei veri. Confirmarea amânării a venit prin intermediul unui nou trailer, pe care îl puteți urmări în continuare.
Splinter Cell: Blacklist va marca revenirea lui Sam Fisher, de această dată într-o formulă ce încearcă să combine cele mai reușite elemente din precedentele titluri ale seriei. Din păcate, Splinter Cell: Blacklist va fi primul titlu al seriei din care va absenta Michael Ironside (vocea lui Sam Fisher). Chiar și așa, jocul promite o campanie single player cuprinzătoare, precum și reintroducerea modurilor multiplayer cooperative și competitive (Spies vs. Mercenaries).
În urma acestei amânări, Splinter Cell: Blacklist va fi lansat pe 20 august 2013, pentru PC, Xbox 360 si PlayStation 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER