Splinter Cell: Blacklist – peste 90 de mișcări pentru a doborî inamicii
Reprezentanții Ubisoft se laudă că viitorul Splinter Cell: Blacklist îi va pune la dispoziție eroului Sam Fisher peste 90 de mișcări pentru a-și doborî inamicii, pornind de la cele non-letale și ajungând până la cele capabile să ucidă adversarii dintr-o singură lovitură.
Aceste mișcări au fost concepute împreună cu Kevin Secours, un cunoscut maestru de arte marțiale și expert în tactici de luptă. Câteva dintre aceste manevre pot fi urmărite în secvențele video de mai jos.
Splinter Cell: Blacklist marchează revenirea lui Sam Fisher, de această dată într-o formulă ce încearcă să combine cele mai reușite elemente din precedentele titluri ale seriei. Din păcate, Splinter Cell: Blacklist va fi primul titlu al seriei din care va absenta Michael Ironside (vocea lui Sam Fisher). Chiar și așa, jocul promite o campanie single player cuprinzătoare, precum și revenirea modurilor multiplayer cooperative și competitive (Spies vs. Mercenaries).
Splinter Cell: Blacklist va fi lansat în primăvara lui 2013, pentru PC, Xbox 360 și PlayStation 3.